Photography as a hobby...

Poiana Stanilelor

2011-12-28T09:41:00.000+02:00

A fost ultima tura de Ceahlau de anul acesta. 2011 a fost un an plin de ture de Ceahlau, ocazie cu care am fost si pe un traseu pe care nu urcasem niciodata adica prin Poiana Stanilelor. Acesta este un traseu dedicat celor cu masina si mai putin dornici de mers pe carari de munte, asta pentru ca in mare parte traseul urmeaza un drum forestier destul de bun si accesibil, care poate fi parcurs in totalitate de cei care au masinile mai inalte, sau in diverse proportii de cei care au masini de oras, in functie de cat ii lasa sufletul si bucsele masinii, drumul devine treptat de la usor catre denivelat si abrupt.
Dupa ce se termina drumul forestier urmeaza un scurt traseu de munte, care te scoate aproape imediat pe platou, de unde in 10-15 minute de "plimbare" ajungi la Cabana Dochia. Pentru mine a fost frumos, chiar daca un pic cam usor pentru gusturile mele, dar m-am bucurat de fiecare pas pentru ca a fost prima data cand am vazut acea parte de munte iar privelistea spre Piatra Sura si Muntii Hasmas este superba.
Dupa o noapte de sunca si tuica sau invers, nu mai stiu precis proportiile si cantece de chitara intr-o cabana plina pana la limita, a urmat si coborarea care a fost ca de obicei pe Lutul Rosu, cu o scurta deviere pana la Camera Patrata de la baza Detunatelor. Poze acum:

Lectia de Tamron - eza

2011-11-05T15:56:00.001+02:00

Am de o vreme un obiectiv nou, un Tamron AF-S SP 28-75mm f2.8 Di XR LD IF montat pe D90-ul meu drag. Veti intreba imediat daca isi merita banii, iar eu va voi raspunde ca da, cu siguranta da. Are si puncte tari are si puncte slabe, printre cele tari este acel f2.8 pe toata focala, iar in zona de peste 60mm diafragma de 2.8 incepe sa se cunoasca, are si puncte slabe iar dintre ele unul este focala total aiurea pentru un aparat crop-frame (asta se poate ierta pentru ca el e un obiectiv pentru full-frame), iar altul este constructia destul de slaba calitativa, ambele inele si zoom si focus au jocuri si asta pe un obiectiv nou nout. Asta este, cu totii stim ca sticla de calitate e scumpa si ca in general cat platesti atat primesti deci este foarte bun asa.
Acum despre poze, sa nu creada cineva ca e usor sa lucrezi cu diafragme de 2.8, eu avand ceva experienta cu celalalt obiectiv al meu un Nikon 35mm f1.8 G AF-S DX pot spune ca nu am pornit chiar de la 0 dar si asa, o vreme, l-am folosit numai de la f4 in sus. De un timp experimentez, trag cat pot de mult in f2.8, chiar daca nu e la fel de sharp ca la f4 si cu toate riscurile aferente, mai ales atunci cand pozezi copii care acum sunt in focus si in momentul urmator ies din el. Aveti mai jos cateva cadre trase in lumina acestei toamne iar pentru mai multe exemple puteti inta in galeria mea de pe www.studioalb.ro.

Despre Paul

2011-10-14T23:21:00.001+03:00

Am multe poze facute celor doi minunati copii ai mei. Chiar daca sunt facute tot de mine cu acelasi aparat si de multe ori in acelasi loc Laura si Paul ies cu totul altfel in fotografii. Sau poate e doar degetul meu aratator de la mana dreapta care se comporta altfel in momentul in care primeste comanda sa apese butonul declansator al camerei. Poate de aceea in general Paul imi iese asa in poze:

Piramida din Ceahlau

2011-09-22T20:27:00.000+03:00

Dupa ani si nenumarate ture pe Ceahlau, am vazut si eu piramida. Nu este niciun secret, nu e nicio iluzie, totul se datoreaza soarelui care la rasarit, in aceasta perioada a anului arunca umbra varfului Toaca sub forma unei piramide. Un mic secret tot este: trebuie sa te trezesti dimineata devreme si sa urci pana pe Toaca si mai trebuie sa ai parte si de o vreme minunata.

Ceahlaul la final de Iulie

2011-08-05T06:47:00.000+03:00

Inca un weekend cu gasca pe Ceahlau, cu vreme amestecata, dar in general frumoasa, cu multa voie buna si cantece pana tarziu in noapte, cu sforaituri in camera de 17 paturi de la Dochia si cu "ursuletii s-au trezit" la ora 5 dimineata. Am vrut sa vedem rasaritul soarelui dar la acea ora era doar o ceata imensa si alba si un vant de cutremura geamurile cabanei, singurul motiv pentru care am coborat din pat a fost "uite, afara e zapada" ceea ce pentru 31 iulie ar fi fost un mare spectacol, dar era doar ceata acea alba.
Ne revedem sus in septembrie.

O zi in Bucegi

2011-07-12T00:01:00.001+03:00

Ce poti vedea intr-o singura zi atunci cand vorbim de Bucegi ? Pentru mine a fost pentru prima data, chiar daca am fost de trei ori in Apuseni in aventuri de cate doua saptamani, si chiar daca stiu traseele din Ceahlau, piatra cu piatra, in Bucegi nu mai fusesem. Stiam de la televizor ca acolo e raiul slaparilor, care veniti din praful oraselor, au ocazia unica in viata sa vada lumea de la peste 2000 de metri si care tinand strasnic o bere in mana in momentul in care coboara din telecabina fac repede cateva poze, neaparat cu telefonul mobil, pe care in direct le si incarca pe facebook, unde o alta multime asemenea lor da like-uri in nestire. Mare noroc cu bolovanii, ca-s multi si cam peste tot pe unde calci, asa ca in afara de cateva exceptii, slaparii, pantofarii si cei cu adidasi de firma raman cumintei pe traseele aerisite si domoale, din jurul cabanelor.
Revenind am sa va spun ce am facut eu o zi in Bucegi si pentru asta am sa incep cu inceputul: vineri dupamiaza, fug repede de la servici, teleportez copiii la bunicu, apoi viteza maxima catre Sinaia. Drumul lung si greu, pasul Oituz il mai prind inca pe lumina, trec repede prin Brasov si... de aici gata... e ora 22 si inaintam cu 20 km / ora, soseaua e plina de camioane, undeva s-a lucrat si avem un semafor din ala provizoriu, de care trecem intr-un final dar viteza de deplasare nu creste. Dupa o eternitate ajungem in Sinaia de unde apucam drumul spre Targoviste iar dupa 8-9 km intr-o curba apare o mica sageata catre cabana Bolboci. Dupa putin timp drumul se bifurca una din ramuri fiind interzisa circulatiei si conform indicatiilor o apucam exact pe acolo. Dupa un urcus pe un drum forestier care nu se mai termina, cu portiuni de drum in care daca se intalnesc doua masini nu au cum sa treaca una pe langa cealalta si alte portiuni in care mergi pe marginea prapastiei, ajungem si noi cu greu pe la miezul noptii la barajul de la Bolboci unde ne astepta restul grupului.
A doua la 6 trezirea, cafeaua, topaitul pe scari, vorbitul cu voce tare, trantitul usilor, tot arsenalul de subtilitati pentru trezirea lumii dar nu am cu cine vorbi asa ca noi, cei cativa matinali, schimbam repede planurile: amanam cheile Orzei, pentru a doua zi, din lipsa de pila care sa ne treca de poarta barajului de la Scropoasa, ne suim in micul mitsubishi colt cu care am venit si plecam sa cucerim creasta Bucegilor. Masina o parcam la telecabina de la Pestera iar eu cu Mihai plecam la atac, restul gastii urmand sa vina fiecare in ritmul lui. Am ajuns repede la Babele apoi ne-am indreptat spre piciorul telecabinei dinspre Caraiman de unde am facut cateva fotografii minunate, ne intoarcem putin ca sa revenim pe traseu si ajungem la cabana Caraiman de unde pornim spre crucea de pe Caraiman, pe temutul traseu de pe marginea prapastiei, care trez fiind si incaltat cu bocanci e mai mult o plimbare prin parc, dar legenda e legenda, apoi ajunsi la cruce facem o pauza, dupa care pornim vitejeste catre varful Omu. La intersectia cu traseul care venea de la Babele, Mihai cedeaza si alege sa se duca la babele si sa coboare cu telecabina, eu aleg sa continui singur catre varfu Omu, cu intentia de a intersecta traseul cate coboara catre statia de telecabina de la hotel Pestera unde lasasem masina. Dupa un urcus si o lunga coborare ajung si eu la masina, cu o foame serioasa in stomac, obosit, ars de soare, dar fericit dupa o tura minunata.
Unii ar crede ca ziua s-a sfarsit, ei bine nu, a mai fost ceva pentru ca de acolo am plecat catre pestera Ialomicioarei dar despre asta am sa va spun data viitoare.

Tura foto pe Ceahlau

2011-05-24T14:32:00.000+03:00

Dupa multe ture facute prin ninsoare sau prin ploaie si ceata, am reusit sa prind si vreme buna pe Ceahlau. Gasca cu care am urcat am cunoscut-o pe Facebook pe pagina lor care se numeste Masivul Ceahlau, niste oameni grozavi cu care m-am simtit minunat si langa care as mai urca pe munte. Tura foto a fost pentru mine si pentru Ionut, cu care am stat la facut poze pana dupa miezul noptii, incercand amandoi, sa surprindem minunatia de priveliste care ne inconjura. A fost o urcare pe deja clasicul Lutul Rosu cu o mini sedinta foto pe Detunatele, o noapte petrecuta la Cabana Dochia, iar a doua zi o cobarare prin Poiana Maicilor pentru o parte din gasca, pentru ca o parte au coborat in Durau.
Au fost doua zile superbe in adevaratul sens al cuvantului cu o multime de poze bune, din care voi posta mai jos, cu mentiunea ca cele doua in care apar si eu sunt facute de Ionut care dupa parerea mea este un profesionist in meseria asta.

Scoala nationala de speologie

2011-05-15T08:17:00.000+03:00

Am revazut cu drag pozele de anul trecut de la cursul de TSA organizat de Federatia Romana de Speologie si mi-am amintit de atmosfera din acele zile. Au fost de toate si ploaie si soare, si vanatai si emotii, pentru mine a fost ceva cu totul deosebit, am pus prima data in viata mea mana pe un coborator cu role, pe blocatoare si pe orice altceva intra in componenta echipamentului de TSA.
Imi amintesc de prima zi, cand din cauza ploii am exersat sub acoperisul terasei de la cabana Cetatile Ponorului unde eram cazati si unde "incocarteala" era cuvantul zilei pentru noi cei care foloseam prima data in viata acele echipamente, dar imi amintesc si de urmatoarele zile cand cei mai norocosi dintre noi, printre care si eu, care am dat semne ca suntem vrednici de pestera, am trecut la traba serioasa si am coborat in Avenul Acoperit, Bortig, Gemanata si Miron.
Faine zile, faina si surpriza pregatita de ziua lui Peter, cand dupa o frumoasa coborare pe apic in Bortig, seara am pregarit un ceaun de mancare din care a primit toata lumea o portie si dupa uzuala pacaleala cu tortul de mamaliga, i-am cantat la multi ani si am impartit si un tort adevarat, aici Lucian a fost omul din umbra.
Pe scurt cam asa a fost anul trecut, in 2010, la Scoala Nationala de Speologie de la Caput si recomad oricui sa incerce sa ajunga acolo, iar daca v-am facut curiosi gasiti mai multe informatii despre scoala de anul acesta daca accesati urmatorul link.

Atelier de creatie

2011-04-22T11:53:00.000+03:00

Se apropie sarbatoarea Pastelui si zanutele din Casuta au pregatit un atelier de vopsit oua. Am participat cu toti cu mic cu mare, fiecare cu indemanarea lui, iar eu bineanteles ca am tinut aparatul foto la ochi aproape tot timpul. Ca si eveniment a fost un succes total, bucurie, joaca, zambete, oua vopsite mai mult sau mai putin, important e ca nu a scapat niciunul.
Ca si fotograf a fost mai greu, lumina puternica amestecata cu zone umbrite, am jonglat continuu din ISO si din blitz, avand ambitia sa tin diafragma numai pe 2.8 si incercand sa suplinesc scena cu lumina unui Metz 48 AF-1 setat pe slave si asezat pe un raft in asa fel incat sa traga in tavan, iar blitzul aparatului foto setat doar ca si commander fara a interveni in scena. A fost o experienta interesanta, dar si ceva de treaba la postprocesare, iar mai jos aveti cateva exemple.

Paul la 4 ani

2011-04-07T00:21:00.001+03:00

Ca si parintii mei sau mai mult ca si parintii parintilor mei si eu rostesc aceasi intrebare: oare cand a trecut tot timpul asta ? Paul are deja 4 ani si nu isi mai doreste o suzeta sau o zornaitoare, nici macar nu il mai atrag castile a caror mufa o baga in gura si dansa pe melodii numai de el stiute, nu il mai sperie dusul, nu mai sta cuminte pe bancheta din spate cu centura pusa, acum El isi doreste un elicopter care zboara singur, El e cel care deja doarme noaptea la prieteni, El e cel care imi atrage atentia cand nu opresc masina la STOP.
Mai jos e Paul sarbatorind cei 4 ani.

Leapsa

2011-03-29T11:01:00.000+03:00

Sunt un visator.
As vrea sa nu ma schimb niciodata.
Pastrez in mine un ocean de vibratii.
Mi-as fi dorit sa inteleg de ce un suflet "se duce" si mai ales unde.
Nu imi plac orasele dar locuiesc in ele.
Mă tem de neputinta,
Imi pare rau ca spun prea rar Te Iubesc. 
Imi plac focul si cortul, muntele si vantul, imi place sa gandesc, sa simt si sa iubesc.
Nu sunt un geniu, nu sunt nici macar frumos sau "cu bani" nu sunt rabdator, ingaduitor sau intelegator.
Dansez oricand imi vine, dansez din degete, din ochi, din picioare sau din inima, mi se intampla cateodata sa dansaz din toate.
Cânt tot timpul mai ales cand nu mai e nimeni cu mine si evit mereu sa iau microfonul la karaoke.
Niciodată e prea mult pentru intelegerea mea. 
Rar mai ascult muzica tare. 
Plâng cand imi privesc ranile din suflet. 
Sunt confuz cand am de mers la stanga sau la dreapta.
Am nevoie sa ma exprim si sa fiu inteles. 
Ar fi trebuit sa scriu toate astea mai demult.
Aş putea sa fac ocolul pamantului si poate ca am sa-l fac intr-o zi.

In drum spre casa

2011-03-21T10:13:00.000+02:00

Sa te intorci de la Timisoara la Iasi e la fel de greu ca si la dus (cata inteligenta), pentru mine a fost chiar un pic mai greu pentru ca m-a prins noaptea pe la Gheorghieni iar de acolo pana in Bicaz urci si cobori un munte iar drumul e numai cratere si capcane. Pana la urma a trecut si asta, iar la cate a incasat masina singura dorinta era sa nu se rupa ceva ca in rest... Dar nu despre asta vroiam sa scriu acum, de fapt cautam doar un motiv sa mai postez cateva poze, iar calatoria cu masina are si avantaje pentru ca te mai poti opri, mai faci o poza, noi ne-am oprit si la cetatea de la Deva si in Sighisoara, iar ultima oprire a fost la Pasul Pangarati de unde am surprins si peisajul de mai jos.

Timisoara noaptea

2011-03-16T22:41:00.001+02:00

Prin Timisoara am trecut de mai multe ori, in trecut, in multele delegatii facute prin tara noastra minunata, dar tot timpul am fost pe fuga, o noapte petrecuta undeva la o pensiune si a doua zi mai departe. Acum am avut doua zile la dispozitie, in realitate una si ceva, pentru ca de la Iasi pana la Timisoara e aproape o misiune imposibila in care te lupti cu gropile, camioanele, politia si tot felul de alte situatii mai mult sau mai putin palpitante, iar la final, nu mai esti bun de nimic.
Acum despre Timisoara vazuta si ziua si noaptea, ce sa va zic, praf, haiduceala pe strazi (soferii), gropi ca peste tot in Romania. Si totusi mai e ceva, un sentiment de tristete raspandit de acele frumoase cladiri, multe lasate in paragina... pacat, mare pacat, au scapat de buldozerele comuniste si se sting sub indiferenta pseudo capitalismului in care traim.
Poate pentru ca e in celalalt colt de tara ma asteptam la altceva, la un sentiment de apropiere de Europa, dar acum sunt dezamagit si, ca si pana acum imi continui traiul in Iasul meu comunist si trist in care si buldozerele comuniste si indiferenta post revolutionara a lasat urme adanci.
Chiar daca am facut poze si ziua, nu am sa le postez, pentru ca sunt in mare parte gri, iar cele de mai jos sunt cele care imi plac mie cel mai mult.

Realitatea virtuala

2011-03-09T22:11:00.001+02:00

Ultimul meu proiect a fost sa gasesc un mod ingenios de prezentare a lucrarilor in cadrul galeriei de logo-uri a site-ului personal. Pe fundal alb, un logo arata cam anost, in schimb daca ai ocazia sa il vezi ca in realitate, s-ar putea sa iti placa. Solutia proiectului a fost una adaptata zilelor noastre si foarte la moda: realitatea virtuala. Pe scurt se face cam asa: se ia una bucata program (eu folosesc Maya), se mai iau unele modele de pe net (traiasca rusii ca tare-s darnici cu ce nu e a lor) se mai cauta si ceva texturi, apoi se amesteca toate astea intr-o scena 3D impreuna cu tot ce mai trebuie, adica lumini, materiale, setari de render, urmeaza cateva remorci de injuraturi, ca deh mai crapa si programu' din cand in cand si taman atunci cand nu ai mai salvat de vre-o ora munca, iar la final, in functie de priceperea "bucatarului" poate sa iasa orice sau nimic.
Mie mi-a iesit cam asa...

Ultima zi de iarna

2011-02-28T12:57:00.001+02:00

Dupa calendar astazi este ultima zi de iarna, dupa zapada de afara iarna inca nu e gata. Oricum maine este 1 martie si se daruiesc martisoare la cunoscuti si prieteni, eu am sa incep de azi, pentru ca lucrarea de mai jos este martisorul meu catre voi cei care imi cititi blogul.
PS: pentru cine intreaba este facuta in Illustrator.

Iarna pe Ceahlau

2011-02-24T15:55:00.001+02:00

Sau mai degraba "Nea Mihai nu se razgandeste"...
Am promis ca revin cu poze din ultima tura de Ceahlau si a sosit clipa sa se intample asta. Cum a fost ? A fost frumos, energizant si scurt. Am urcat de la Izvorul Muntelui pe Lutu Rosu, pe care am inceput sa il cunosc piatra cu piatra, iar de coborat am ales traseul prin Jgheaburi, pe care il fac prima data iarna si de care am ramas placut impresionat. In rest, nu prea a mai fost timp si de altceva, dar chiar si asa am urcat si pe Toaca de doua ori poate, poate, prindem ceva orizont bun de poze, dar nu a fost sa fie si gata. Nea Mihai, treaba asta poate fi si un bun motiv sa mai mergem ca in ultimele ture am pozat muntele asta numai pe ceata si cine stie, poate data viitoare va fi mai cu noroc.

Ace de gheata

2011-02-21T12:50:00.002+02:00

Inca o fuga pe Ceahlau, un urcus sustinut, o noapte petrecuta sus iar a doua zi inapoi acasa. Am avut parte de ceata, lumina slaba si gri, incat la prelucrare, din RAV in JPEG, am tras de toate controalele sa iasa ceva. Oricum a fost frumos, iar marea artista Natura, ne-a incantat cu o superba expozitie de lucrari, faurite din gheata cea mai fina.
PS: promit sa revin si cu imagini de pe traseu.

So fragile

2011-02-17T16:13:00.001+02:00

Este Februarie dar, zic eu, Universul a vrut sa-mi transmita un mesaj, si a reusit, ca intotdeauna de altfel. Am avut ocazia sa pozez una dintre cele mai frumoase si firave ganganii: un fluture care trezit asa pe neasteptate de caldura sobei, nici nu stia ce sa faca, asa ca s-a lasat pozat cat de aproape a putut focaliza obiectivul meu de 35mm.

Plimbarea de la miezul noptii

2011-02-14T07:01:00.000+02:00

Bogdan a implinit 4 ani. El foarte bucuros de pusca cu laser pe care a primit-o cadou, noi foarte bucurosi ca avem de sarbatorit, eu foarte bucuros ca sarbatorim pe valea Uzului la nea Mihai. Si dupa multa chiuiala, si zbantuiala, am hotarat sa facem si o plimbare pana la cabanuta de pe malul lacului. Au urmat cantece, veselie si cateva poze, printre care si cele ce urmeaza.

Magic hands

2011-02-11T20:28:00.001+02:00

Ma mai apuca din cand in cand ordinea si, incarcat cu mult curaj, ma arunc in mormanul de poze din calculator, dar invariabil pozele raman cam tot la fel, iar eu sunt intotdeauna furat de peisaj si sfarsesc prin a mai selecta cateva poze de pus pe blog. La fel s-a intamplat si acum cand am gasit mormanul de poze de la atelierul de creatie al spiridusilor de dinaintea Craciunului. Acesta ar fi continuarea acelui post scris atunci.

Voluntar la CIPO

2011-02-03T21:35:00.002+02:00

Am mai facut asta si pe vremuri cand am mai participat la un mars al studentilor sau la vreun salon al ofertelor academice si da ati ghicit... eu eram ala de pe trotuarul din fata Universitatii care impartea pliante la trecatori. Dar eram mai multi in gasca asta, faceam totul din placere si toate aveau un parfum aparte. Mai apoi toate s-au mai rarit, dar acum sunt iar acel voluntar la CIPO, mai nou ca si designer. Sa va povestesc cum au aparut minunile de mai jos: in primul rand apare nevoia, trebuie facut ceva, apoi sunt instiintat de catre draga mea sotie ca am tras batul scurt si ca am de treaba, apoi copilul din mine se infierbanta si nascoceste idei care mai de care pe care adultul din mine le rumega pe indelete si se pune pe treaba, apoi urmeaza cam doua zile in care nu beau apa (numai bere) nu mananc, uit sa dau drumul la masina de spalat chiar daca are tot ce ii trebuie in ea, apoi gata.

Din seria albume foto digitale

2011-01-23T17:15:00.001+02:00

Acum cateva minute am dat drumul la pagina de pe ColorDraft. Am avut ceva treaba cu albumul asta alb negru, iar eu credeam ca alb-negru e cel mai usor de prelucrat...
Astept si pareri, am nevoie sa fiu criticat... doar asa pot sa invat.

Albume foto

2011-01-21T08:08:00.000+02:00

De ceva vreme muncesc la pagina de produse de pe ColorDraft si firesc, dupa ce am terminat cu layout-ul, vine partea cea mai frumoasa... continutul. Acum sunt la produsul denumit: albume foto digitale, care se vrea a fi o frumoasa revigorare pentru amintiri dragi si care in esenta inseamna ca se ia una bucata poza fara pretentii de mare arta, se prelucreaza mai mult sau mai putin, dupa preferintele clientului, se aseaza intr-o rama foto tot digitala si gata. Pachetul se livreaza bineanteles si cu una bucata coperta si se poate folosi ca si album foto digital, ca desktop wallpaper, in orice rama foto digitala, sau se poate printa.
Una dintre variante:

Cursul de TSA vazut prin obiectivul lui Peter

2011-01-16T10:41:00.002+02:00

Imi faceam ieri curatenie prin mormanul de poze, care a ajuns la uriasa dimensiune de 180 GB, si am gasit niste poze facute de Peter la cursul de Tehnica Speologiei Alpine de vara trecuta. Dupa ce am primit aprobarea lui, am zis sa vedeti si voi cateva, pentru ca sunt facute din locuri in care prea putini oameni au curajul sa se uite in jos, daramite sa mai scoata si aparatul foto si sa faca poze. Toate imaginile postate mai jos sunt facute cu o compacta de la Canon de 3 MP, de aceea pretentiosii in materie de calitate vor carcoti putin, dar eu care l-am vazut pe Peter in actiune stiu ca are stofa de fotograf pasionat, ochi bun si mult curaj.
In ultima dintre poze in care apar eu, am tinut neaparat sa vedeti ce inseamna sa faci poze in pestera...

Noapte de iarna

2011-01-02T20:09:00.000+02:00

Ca fiecare dintre voi, am cautat si eu, sa fiu in noaptea de revelion langa oameni cu care sunt pe aceeasi lungime de unda si a fost o petrecere pe cinste, dar imi mai doream tare mult si o noapte petrecuta iarna, pe malul lacului de pe Valea Uzului si... surpriza, prima noapte din acest nou an am fost exact acolo. O aventura scurta, o calatorie pe locul din dreapta a unui Suzuki Samurai, care infrunta drumul plin de gheata si de zapada fara nicio ezitare, o noapte in cabanuta lui Nea Mihai, de pe malul lacului, cu vantul care a cantat pentru noi toata noaptea, cu foc in soba si cu mancare gatita de cel mai bun bucatar de pe fata pamantului.
Sper ca pozele sa va redea o farama din atmosfera de acolo.

Culori, umbre, straluciri

2010-12-25T12:38:00.000+02:00

Ieri am impodobit bradul, toata familia am participat, cu mic cu mare, cu voiosie si cu multa caldura in suflet, prichindeii visand la masinuta mare si rosie pe care le-o va aduce Mosul, iar noi cei mari, retraind cateva momente cu parfum de copilarie. Restul va vor spune pozele care urmeaza.

Colors

2010-12-15T23:37:00.003+02:00

Azi am facut parte din echipa atelierului practic pentru spiridusi, in calitate de fotograf.
Azi am vazut cum o mana de oameni minunati, dupa ce scot niste bani din buzunarul propriu, se aduna la un loc si creaza niste lucruri pe care le incarca cu fericire si cu bucurie, toate astea pentru a fauri un strop de magie, care va lumina alte suflete macar si pentru o clipa.
Oare cata bucurie va exista daca, la fel ca ei, am face cu totii parte din asemenea echipe, sau macar daca aceste fapte le-am promova cu adevarat, asa cum merita.

ColorDraft no, did you mean: color...

2010-12-09T16:01:00.000+02:00

Marele Google, de la el vine titlul, indiferent ce ii zic eu, el tot pe a lui o tine si asta chiar daca imi gaseste si ColorDraft pe care bineinteles il aseaza mai jos pe pagina ca doar nu e important ce caut eu ci alea pe care le stie el. Am incercat o cautare si cu Bing si surpriza, sunt primul in lista si nici nu imi apare acel enervant "did you mean: color..." in care o stupizenie de masina isi permite sa imi spuna mie ce am vrut de fapt.
Trecand peste asta, zilele trecute am muncit sa aduc ceva modificari necesare site-ului, in urma sfaturilor unora dintre cei mai apropiati prieteni, carora le multumesc pentru implicare si pentru ajutor iar daca mai sunt voluntari cu impresii si pareri personale, va astept cu mare drag sa mi le impartasiti.
Mi-e dor de duca, zilele trecute am citit pe blogul lui Manu despre cum mai petreceam noi pe vremuri si m-a apucat asa un dor... cred ca imi trebuie vre-o doua zile pe un munte cu aparatul foto in mana, aparat care acum sta trist si cuminte in geanta lui visand la zilele cand cobora impreuna cu mine in Gemanata.
Am tot sarit de la una la alta, am mai scris ceva nazbatii total neinteresante, dar macar poza care e din seria "exersand Illustrator" sper sa va placa.
Pe curand.

Designer looking for work

2010-11-23T09:20:00.000+02:00

De ceva vreme lucrez la site-ul meu www.colordraft.com de unde, cine stie, vor veni bani candva. Eu inginer mecanic, minunea aia de site suruburi nu are... prin urmare am o problema. Noroc mare cu tona de tutoriale de pe net si cu toate resursele gratis inclusiv cele de provenienta ruseasca si mai ales mare noroc cu prietenii mult mai priceputi in domeniu care numai ma anunta "vezi ca ti-am cumparat domeniul" sau " acolo vei pune site-ul", sau "vrei sa te ajut eu cu php-ul ala?". Treaba se misca incet dar se misca si pana la urma care e graba? iar intre timp ca sa nu imi ies din mana mai lucrez cate ceva in Maya sau Photoshop.

PS: mi-e dor de o iesire pe munte si in curand va veni si prima zapada, ceva amatori?

Un weekend minunat

2010-11-07T17:46:00.000+02:00

Este foarte cald pentru luna noiembrie, in fiecare zi este soare iar toamna se exprima print-o magie de culori. Sfarsitul acesta de saptamana l-am petrecut cu niste oameni minunati, am ras, ne-am plimbat si am facut poze, intr-un loc unic, unde si vantul suna altfel si soarele invaluie totul cu o alta lumina. Si nimic nu ar fi complet daca nu ar fi si acea minunata cabanuta de pe malul lacului unde gazda noastra Nea Mihai stie sa ne gateasca tot felul de bunatati culinare si unde te poti relaxa oricat doresti.

De la scoala de TSA

2010-11-05T10:54:00.000+02:00

Am mai rasfoit prin pozele de asta vara si am mai gasit cateva care sa merite a fi publicate, de la scoala de Tehnica Speologiei Alpine de la Caput de anul acesta, la care am fost si eu elev. Fara a avea pretentia de a fi artistice, mai ales aia facuta cu blitz, pozele mie imi provoaca amintiri dragi si un mare dor de pestera. Acum ce sa zic, e si un pic cam greu sa faci poze cu pretentii, atunci cand stai atarnat in coarda, sau intins pe burta, pe fundul putului, in argila si bolovani. De cele mai multe ori nici nu ai tupeul sa scoti aparatul atunci cand inevitabil esti murdar si ud, pe langa tine picura apa si e o umezala totala, iar ca sa pui mana pe aparat ar trebui mai intai sa te stergi pe maini macar dar totul in jur este la fel de ud si de murdar ca tine. Da de cele mai multe ori aparatul e cel care sufera si nu o data am ajuns la cabana cu el uns pe toate partile de noroi, tocmai de accea chiar daca nu eram singurul cu DSLR la mine, restul colegilor au refuzat sa le bage in pestera. Mai tarziu la Congresul de Speologie, am mai vazut pasionati, care ca si mine, au hotarat ca aparatul foto nu e bibelou iar daca esti putin atent, poti iesi la suprafata cu niste fotografii superbe.

Maya reloaded

2010-11-01T19:24:00.000+02:00

Salut, azi am mai lucrat ceva in Maya si sunt foarte incantat de rezultat. Chiar imi place minunea asta de program...

PS: cel mai scurt post de pana acum?

Distractie cu Maya

2010-10-31T21:05:00.001+02:00

Am cateva zile, mai precis 19, de cand mi-am bagat prima data nasul in acest program care se numeste Maya. Distractie mare cu minunea asta, zeci, sute, mii de setari, ferestre peste ferestre, si meniuri peste meniuri, unele chiar de doua ori, cum ar fi meniul Maya/Preferences si Windows/Settings/Preferences care e acelasi meniu. Mi-am amintit cu placere de zilele in care profesam ca si proiectat la primul meu loc de munca, cand lucram in SolidWorks, acum parca am o mana legata la spate cand lucrez fara dimensiuni clare, abateri, tolerante si alte treburi din astea, dar tousi merge. N-as fi zis ca dupa 3 ani si jumatate de pauza, din lucru in spatiul virtual 3D sa ma adaptez atat de repede, cu toate ca si acum, ca si atunci la inceputuri, m-am mai surprins, incercand sa ma uit mai dintr-o parte ca sa vad mai bine o latura anume ascunsa pe undeva, cu toate ca ecranul laptopului iti arata aceasi nazbatie indiferent de unde te uti, dar creierul...

PS: imi place Maya, promit sa mai lucrez in el.

Amintiri la ceas de toamna

2010-10-23T10:22:00.000+03:00

Zilele astea am mai rasfoit ceva poze de prin pesteri si desigur nu m-am putut abtine sa nu va arat si voua. Ca si pasionat de fotografie, traiesti o senzatie unica acolo in maruntaiele pamantului, cand ghemuit langa trepied, apesi declansatorul si speri ca cele 8 secunde de expunere vor fi numai bune pentru o fotografie reusita. Desigur si in pestera ai de cele mai multe ori o singura sansa sa prinzi acel cadru minunat, asta pentru ca in afara cazului cand toata lumea merge intr-o tura foto unde se pregateste cu grija scena, unghiurile si lumina, in restul turelor, lumea se misca si odata cu ei si luminile, iar pozele chiar facute din acelasi loc, vor arata tot timpul altfel. Cel mai rau e atunci cand pe parcursul unei expuneri lungi cineva din grup se intoarce catre tine ca sa vada ce mai faci tu acolo si gata, adio poza, de cele mai multe ori lumina frontalei respectivului iti umple tot cadrul. Cu cat mai greu, cu atat mai frumos si pana la urma astea sunt momentele de care iti amintesti cu drag.

Photoshop just for fun

2010-10-05T11:49:00.000+03:00

Veteranii in Photoshop vor zambi sau poate vor rade cu gura pana la urechi, asta e si voi ati facut la fel la inceput, dar eu vroiam sa ma laud ca tocmai am mai invatat ceva nou, anume Cmd+click pe Mac (Ctrl+click pe Windows), in channels RGB. Comanda asta face parte din seria de comenzi care nu se gasesc in meniuri de genul apasarii tastei Opt (Mac) respectiv Alt (Windows) atunci cand lucrezi in fereastra Levels, pentru ca butonul de Cancel sa se transforme in Reset. Totusi ce face Cmd+click in channels RGB? Face urmatoarea treaba, selecteaza pixelii din fotografie dupa un algoritm bazat pe luminozitatea acestora si aplica o schema de transparenta in functie de acest algoritm. Adica pixelii albi inseamna opacitate 100%, cei negri, transparenta 100%, iar restul se incadreaza intre aceste doua extreme in functie de luminozitatea lor. In practica la executarea comenzii se observa producerea unei selectii ciudate, dupa care cu un simplu Cmd+C (Ctrl+C) si apoi Cmd+V (Ctrl+V) in Layers si va aparea un nou layer cu pixelii reprezentati dupa respectiva schema de transparenta. Noul layer va fi destul de "inconsistent" dar prin multiplicarea lui de mai multe ori, prin jonglerii facute in Levels si prin setari diferite de suprapunere a acestor layere se pot obtine rezultate multumitoare.

PS: prietenii sa ma ierte pentru photoshopineza folosita si daca vor sa bata pe cineva pentru un post atat de insipid, sa-l bata pe Manu ca el a inceput.

Pestera Campeneasca

2010-09-22T09:12:00.000+03:00

Era al doilea obiectiv de pe lista mea dinaintea plecarii la Congresul National de Speologie de anul acesta, pestera mai mult sau mai putin dar cascada de aproximativ 40 metri de la intrarea in pestera merita tot efortul. Ghinion, nu plouase suficient, deci n-am avut parte de nicio cascada, dar asta nu a rapit din frumusetea locului, pestera chiar daca este plina cu toate gunoaiele si plasticele culese din satul pe care il traverseaza paraul atunci cand ploua, are totusi o frumusete aparte, in tura de vizitare am intrat pe niste galerii care ne-au urcat de la cota -40 m la o fereastra aflata pe peretele opus intrarii dar aproximativ la cota 0, asa ca stand acolo poti privi afara sau poti fotografia cascada (atunci cand exista) in toata splendoarea ei. Eu am avut ghinion, m-am instalat pentru o poza si cand am privit prin obiectivul aparatului foto, am constatat ca nu se putea face nimic, pe obiectiv era condens, iar dupa ce il stergi, condensul apare la loc, aproape instantaneu. Asta am patit si la iesirea din avenul Gemanata la cursul de TSA, cand pe coarda de iesire, lonjat in unul dintre ultimele amaraje, ma uit in jos si zic "oau ce poza iese de aici", scot aparatul si... a condensat. Asta este, legile fizicii care spun ca pe un corp rece introdus brusc intr-un mediu cald se depune condens, sunt adevarate si se aplica si la iesirea din pesteri in perioada calda a anului, asa ca un sfat ar fi: cand e mai cald afara decat in pestera, inainte sa intrati, faceti toate pozele pe care le doriti, pentru ca la iesire pe aparatul foto se va depune tot timpul condens, iarna va fi exact invers.

De ce s-a rupt cheia?

2010-09-14T12:43:00.000+03:00

Dupa un drum lung si foarte obositor prin minunata noastra Romanie, ajung si eu la Stei, unde s-a desfasurat de curand Congresul National de Speologie. Obiectivele mele erau clare: Avenul din Dealul Secaturii la care se promitea o coborare pana la -180 m si Pestera Campeneasca cu o impresionanta coborare in apic pe marginea unei cascade de aproximativ 40 m. Ei bine nu am vazut nici aven si nici cascada. In ziua cu tura de aven, dupa ce am izbit masina de cateva ori cu burta de bolovanii care umpleau drumul forestier ce ducea catre obiectiv, a urmat o abandonare a masinilor "de oras" pe o margine de drum, apoi o regrupare in masinile mai inalte dar inevitabil o parte din trupa a trebuit sa continue pe jos prin ploaie. Pana la urma ajungem la intrarea avenului, seful de tura baga cheia in lacat si... o scoate rupta. Cam asta a fost tot cu avenul, o alta cheie mai era la Arad, iar de spart lacatul nici nu s-a pus problema ca era "din ala scump si profesionist". Dupa asa un esec fiecare a cautat sa mai recupereze ceva din zi si o parte s-au dus pe niste canioane, de unde au iesit uzi leoarca si inghetati pentru ca nu era nimeni echipat corespunzator, iar o alta parte, printre care si subsemnatul, am facut rost de o aprobare pentru a intra in Pestera Meziad prin toate maruntaiele ei. Pestera este in mare parte orizontala si calda, etajata pe doua nivele, cu sali mari si cu pasaje inguste, este o pestera foarte frumoasa declarata rezervatie naturala, in care inca isi mai dorm somnul de veci oase de urs de pestera. Mai jos am pus cateva poze din acea pestera, mie imi plac foarte mult si sunt doar cateva dintre cele care imi plac, iar despre Pestera Campeneasca si cascada disparuta am sa va mai povestesc data viitoare.

Dor de duca

2010-09-06T14:32:00.001+03:00

...sau "concediu dupa concediu" cum ar spune niste prieteni, ei bine la mine e mai degraba concediu dupa concediu in timpul unui concediu. Ma rog asta e o ecuatie pentru ingineri deci restul e mai bine sa nu va bateti capul. Motivul pentru care plec din nou prin pesteri se numeste acum Congresul National de Speologie, cu toate ca impulsul care ma trimite mereu catre munte, cort, foc si pestera, cred ca are radacini in niste gene mostenite de dincolo de negurile vremii. Destul cu motive si impulsuri, adevarul e ca abia astept momentul in care ma cobor pe coarda pana in maruntaiele pamantului, adrenalina care se declanseaza cand vezi haul de sub tine si placerea de a apasa pe declansatorul aparatului foto, in locuri in care prea putini oameni au facut asta vreo data.
Mai e putin, iar pana atunci va mai arat niste poze facute in concediul din care m-am intors in cadrul actualului concediu, ma rog intelegeti voi... sau poate nu, nici nu conteaza.
In ordinea postarii pozele sunt facute in urmatoarele locatii din Apuseni: valea Glavoi (sau La Grajduri cum i se mai spune), urmatoarele doua Pestera Dracoaia (Valea Sighistelului) si Pestera Pisolca (Valea Sighistelului) ultimele doua.

Noaptea prin Sibiu

2010-08-25T08:02:00.000+03:00

Am auzit multe despre Sibiu in ultimii ani, au auzit chiar si strainii ca in tara noastra pe langa Dracula si Ceausescu mai exista si un oras numit Sibiu. Am reusit sa-i vad si partea frumoasa, eu fiind obisnuit cu imaginea de oras prafuit si aglomerat pe care o vedeam in delegatiile care ma duceau pe acolo in trecut. Acum am vazut noaptea, centrul vechi al orasului, imbracat intr-o haina de lumina placuta, cu oameni care se plimbau sau se uitau relaxati la reprezentatiile artistice ce se desfasurau in direct pe scenele din Piata Mare si am aflat acum ca se pot asculta arii celebre din opere, cantate la pian, in direct, pe terasa unui mic restaurant. Senzatia avuta dupa plimbare este comparabila cu cele avute atunci cand am vizitat Nurnberg-ul sau Regensburg-ul, prin urmare bravo sibienilor, au un oras frumos... macar partea veche a lui. In asteptarea momentului in care si Iasul meu drag va ajunge la aceleasi standarde, va las in compania unor poze, facute din nou, desigur, fara trepied, cu aparatul sprijinit de orice stalp de lumina iesit in cale.

Inca o aventura in Cetati

2010-08-21T10:23:00.000+03:00

O alta zi, o alta cetate, de data asta vorbim despre Cetatile Radesei, o alta minune a naturii care pazeste intrarea in Cheile Somesului Cald. In esenta e vorba de o pestera, deschisa la ambele capete, intr-o parte se intra printr-un mare portal, iar in cealalta parte se termina printr-un mic canion. Bineanteles accesul in si prin pestera se face si pe portiuni cu lanturi, dar dupa cum spunea nea Mihai, acestea sunt nimica toata in comparatie cu Cheile Galbenei. Partea cea mai spectaculoasa a pesterii o reprezinta gaurile din tavan, aflate in una dintre sali, pe unde patrunde lumina, ceea ce genereaza un spectacol de umbre si culori. Dar sa lasam pozele sa vorbeasca despre asta.

Cetatile Ponorului

2010-08-16T08:54:00.000+03:00

Vara asta mi-am mai implinit un vis, acela de a vedea Cetatile Ponorului prin interior pe traseul de la Dolina 1 la Dolina 3. Ei bine da... s-a intamplat, de ce e asa de greu de facut asta ? in primul rand pentru ca e la aproximativ 600 km de locul unde traiesc eu, iar mai apoi, pentru ca intrarea in Dolina 1 se face pe la baza unei mici cascade care se poate parcurge numai in conditii de apa foarte mica si in acea zona daca ploua 30 minute, urmeaza cam doua zile de apa mare in gura pesterii pentru ca acolo se aduna apa de pe toti versantii de pe o raza de cativa km, iar de plouat, ploua o gramada pe acolo.
Interiorul este magnific, traseul se face prin apa, sarind din piatra in piatra, salile sunt imense, cu tavanul aflat la peste 30 m, iar la mijlocul traseului, interiorul este luminat natural de intrarea Dolinei 2, inaccesibila de parcurs fara echipament de TSA. Chiar si faptul ca am cazut de pe o saritoare de vre-o 1.5 - 2 m dupa care a trebuit sa ies de urgenta, alegandu-ma cu o baie rece si un genunchi lovit bine, care si astazi inca ma mai doare, nu a reusit sa rupa farmecul acelui loc. Dupa o saptamana si ceva, am incercat din nou impreuna cu nea Mihai, in ceea ce promiteam eu sa fie aventura care sa-l faca sa uite de Cheile Galbenei, dar nu am mai putut intra tocmai datorita acelei ploi de doar 30 minute, iar traseul pe care totusi l-am parcurs a fost de la Dolina 3 inspre Dolina 1, facut pana la jumatatea lui, adica pana la Dolina 2, locul in care am cazut eu prima data.

Magura... pestera, nu prajitura

2010-08-12T20:33:00.001+03:00

Pana de curand pestera Ursilor a fost cea mai frumoasa, acum cea mai frumoasa e Magura. A fost o surpriza totala si ti se dezvaluie imediat ce treci de intrarea candva pazita de o poarta, acum disparuta. Pestera e in mare masura orizontala, calda si usor de parcurs, poate de aceea si peretii ei sunt plini de inscrisuri de genul "Titel+Mimi=love"lasate acolo de gramada de bivoli cu doua picioare, cu creierul atrofiat care au trecut pe acolo. Partea proasta e ca asta e singura lor urma de prostie care va dainui cateva mii bune de ani dupa ce ei nu vor mai fi. Dar sa trecem peste asta pentru ca pestera asta e fantastica si oricum mai sus de primii 2 metri la care au putut ajunge usor retardatii, restul e aproape intact. Salile sunt imense, formatiunile atarna din tavan in blocuri de cateva tone sfidand orice calcul ingineresc de rezistenta, sau se prezinta sub forma de fire subtiri ca niste macaroane, care acopera tavanul unei intregi sali. Locul acela merita vazut macar o data in viata, merita vazuti si liliecii de care te poti apropia pana la 1 metru cu toate ca mirosul excrementelor lor e foarte intepator si peste tot zboara o multime de muste de pestera care reprezinta hrana principala a liliecilor, muste care te lovesc in obraz si nu numai. Uimit am ramas atunci cand am constatat ca sunt formatiuni in care daca ciocanesti cu degetul ca la usa, acestea scot tot felul de sunete cristaline, pe diverse tonalitati, in functie de dimensiunea lor... uimitoare Doamna Natura. Nu am reusit sa o vedem toata deoarece anumite pasaje necesitau echipament adecvat, iar din gasca de care m-am lipit si eu, eram singurul dotat cu cizme, casca si sursa de lumina "de firma", oricum si asa am stat 3 ore inauntru, ore care nu stiu cand au trecut. Partea buna a faptului ca grupul nu a prea avut echipament, a fost faptul ca sursele de lumina erau de toate felurile, de la lanterne de bazar de mana sau frontale, pana le cele de firma, asta generand o multime de culori care se regasesc in fotografii. A pronuntat cineva cuvantul fotografii ?

Aventura in Apuseni

2010-08-11T23:44:00.001+03:00

Ce-am cautat am gasit. Am sa tin minte tota viata ziua de sambata in care a inceput stagiul de tehnica speologiei alpine, zi in care inca mai zambeam cu gandul la aventura care va urma. Apoi in clipele cand atarni in juma' de metru de coarda si o carabiniera, in buza avenului Bortig, sau atunci cand treci de ultima fractionare din tavan si urmeaza o mare coborare in apic in Gemanata... ei bine sunt momente in care ori o faci ori lesini si asta e... Adrenalina ? la maxim, din aia care iti inmoaie genunchii pe bune, sentimente... amestecate, bucurie atunci cand iesi, multumirea ca ai vazut ceva rar, mandria ca ai reusit sa treci peste o mare limita a creierului omenesc dictata de instinctul de conservare care iti comanda continuu sa renunti. Acum va veti intreba daca a fost frumos, iar raspunsul este unul singur DA.
Si acum pozeeee.....

PS: nikonul meu D90 a rezistat la multe, apa la greu (am cazut cu el in apa), argila o multime (singura portiune curata era lentila obiectivului), tot felul de alte mizerii, lovituri de tot felul... si inca mai traieste, de aceea declar oficial ca de azi inainte se va numi Nikonus Speologicus, sunt uimit de cat e de robust.

Bidon etans

2010-07-20T00:47:00.000+03:00

Stiu suna ciudat dar asta tine in brate fiul meu. Da chiar asa se numeste si e una dintre piesele echipamentului de speolog pe care o voi folosi in curand. In esenta e un bidon, de acolo si numele, iar etans vine de la capacul cu care este dotat si care strans bine chiar etanseaza. Nu, nu lumineaza asa singur, in pozele de mai jos, exista un blitz Metz 48 AF-1 bagat inauntru, setat pe slave si comandat de blitzul aparatului foto. Da si eu sunt uimit ca minunea de Metz raspunde la comenzi chiar si bagat inauntru si da am fost surprins sa aflu ca blitzul camerei foto, poate comanda un alt blitz extern chiar si setat pe off din meniul aparatului si nu intervine in lumina compozitiei cu toate ca el declanseaza.
Mai jos vedeti variatiuni pe aceeasi tema:

Ceahlaul... din nou

2010-07-14T21:32:00.001+03:00

Povestea e simpla, invitat fiind la o nunta in Durau, n-am rezistat tentatiei si s-au petrecut urmaroarele: trezit dimineata pe intuneric, urcat la volan, condus ceva kilometri, ajuns la 7 dimineata in Durau, iar la 7,30 urcam deja pe traseul Durau - Cabana Fantanele - Dochia. Ceahlaul frumos ca intotdeauna, nu am reusit pe nici o fotografie sa surprind mirosul ala de brad si de munte si nici ciripitul pasarelelor. De plouat nu a plouat, dar plafonul de nori era foarte jos, practic dupa ce treceai de Cabana Fantanele mai urcai putin si intrai in nori. Odata intrat in plafonul de nori urmeaza pentru cine nu stie umezeala maxima, si peisaje canci de aceea nici nu am poze de aratat. A urmat o ciorba de vacuta, un ceai si o cafea fierbinte la Dochia, foarte ieftine si bune si apoi coborasul pe traseul: Cabana Dochia - Cascada Duruitoarea - Durau. Dupa ceva bajbaiala dupa marcaje, deoarece in spatele Cabanei Dochia marcajele se afla cam la 50m iar eu abia vedeam la 10m, ma pornesc la drum si nu dupa mult timp ajung la limita inferioara a plafonului de nori, locul de unde am si publicat urmatoarele poze.
Concluzii:
1. Ceahlaul e frumos indiferent de vreme.
2. Pe traseele de pe partea cu Duraul e mult mai multa mizerie, fiind mai practicate de turistii ascultatori de manele pe telefonul mobil, care suna cu totul deosebit la cota 1800 m, incaltati cu papuci cu bot lung EI si minuni staralucitoare ELE, cu catelusii de apartament imbracati cu niste minuni de haine speciale, javre care de altfel m-au si latrat de mama focului, iar cele mai nostime creaturi umane intalnite au fost niste adolescente care la o ora si jumatate distanta de cea mai apropiata cabana de pe traseu m-au intrebat daca sunt ceva izvoare prin zona ca ele nu mai pot, plecate fiind din Durau cu un pachet de tigari la ele si atat ( probabil pe Discovery la aia care fac pe supravietuitorii si le e sete, imediat se duc la un izvor ), iar eu inteligentul le-am raspuns foarte amabil ca poate or fi dar nu sunt trasee marcate pana la ele si e posibil sa fie si pazite de ceva ursi. Cred ca dupa asta le-a trecut cheful de a mai urca repede pe vre-un munte. O alta categorie intalnita a fost cea o credinciosilor plerini care in drum spre celebrul schit pe pe Ceahlau, fiind in numar de cinci, trageau un ospat zdravan la unul din popasurile de pe traseul de urcare, condimentat cu ceva vin, tuica, conserve, o tona de pungi cu de toate, si o gramada de hartii de ziar facute mototol, doar se duceau la spovedanie, unde nu cred ca le punea nimeni fiola. Cu siguranta dupa acestia venea Sf. Petru in persoana sa faca curatenie.
3. Urcatul si coboratul Ceahaului in aceasi zi dauneaza grav nuntii la care esti invitat, genunchii mei au fost ca de plastilina toata noaptea.

...Duminica dimineata devreme

2010-07-05T16:00:00.000+03:00

Asta ca sa nu mai fie nici o confuzie... Ma trezesc, capul mare rau, pentru cine stie... stie, de la prea mult "si-altadata", deci fara miscari bruste sau zgomote puternice. Nea Mihai zice: " Fane hai la lac sa vedem rasaritul", eu scot un marait si apoi un "hai...", pun mana pe aparatul foto si cobor din pat. Afara, o minune de lumina, pasarele cantatoare, miresme de brad, si de tuica (asta eram eu... ca asta consumasem cu o seara inainte) ce sa mai... Pornesc aparatul, fac cateva reglaje, uit de altele (noroc ca eu lucrez numai cu NEF-uri si mare parte din poze le corectezi foarte usor in post-procesare) si trec la treaba.
Mai tarziu eu foarte harnic, pun de cafea si cum stateam noi asa la taclale, eu si nea Mihai, cu aragazul de campanie intre noi pe masa, numai ce zice nea Mihai catre mine: "...ia uite mai Fane ce arde apa aia pusa la fiert de tine" eu ma uit si chiar ardea... si dupa ce stingem inceputul de incendiu constat ca pusesem tuica la fiert pe post de apa pentru cafea, asta si pentru ca bidoanele de apa si de tuica erau fix la fel. Va inchipuiti ce cafea TARE iesea? :)
Spor la privit...

Hoinar

2010-07-04T23:56:00.001+03:00

Dimineata devreme, adica devreme pentru un om care a stat la taclale si la beri o buna bucata din noapte, in jur liniste, fiecare in camera lui mai fura cate o clipa de somn, din ala dulce de dimineata iar eu echipat cu aparatul foto la gat si gata de actiune, incercam sa fac cat mai putin zgomot in drumul meu catre usa de la intrare. Desigur ca am fost ca o felina, cei drept una tare adormita, dar cu toate astea reclamatii imediate nu au aparut. Afara din cabana ma intreb: bun si acum incotro? si pentru ca cei doi caini care se holbau la mine nu au binevoit sa-mi raspunda, am ales si eu o directie oarecare. Mai jos vedeti si singuri cum a fost.

Blitz-ul

2010-06-18T00:46:00.003+03:00

De cand am D90-ul am simtit ca imi lipseste ceva... un blitz profesional. Ei bine ati ghicit, tocmai mi-am cumparat unul, fapt pentru care ii multumesc amicului meu Isarie Stefan pentru sfaturile legate de achizitie.
Toate bune si frumoase, pana a venit minunea Metz 48 af-1. Sa vezi si sa nu crezi ce de butoane are... si fiecare face altceva, toate astea insumate la cate optiuni mai ai si pe D90... rezultatul in capul meu a fost un mare .....aaaaa. Ok trebuia sa incep de undeva, si cum cea mai buna invatatura e practica, azi am practicat la greu... cu blitz-ul.
Concluzii de incepator:
- se alege modul de lucru: blitz TTL, manual, slave...
- se alege felul luminii: difuza, spot, filtrata color, reflectata, directa, etc.
- se face un plan despre cum bate lumina si apoi se reflecta, si daca nu s-a ars inca neuronul trecem la urmatorul punct.
- se incepe pentru test cu puteri mici si se creste incet si cu rabdare, intre timp se mai ajusteaza si unghiurile de incidenta, profunzimea de camp, etc.
- cand se ajunge la rezultatul dorit ( neaparat trebuie sa stiti ce vreti, altfel...) se trag cate cadre aveti nevoie, eventual se incearca mai multe variante.
Greu domnule, trebuie multa rabdare... si la final afli ca ai deslusit doar una din infinitele moduri de a "lucra cu lumina".
PS: ceea ce vedeti sunt doar baloane de sapun, executate cu mare maiestrie, dupa ce am imprumutat substanta si instrumentul dintre jucariile fiului meu.

Trei gaini si cinci randunele

2010-06-13T21:00:00.003+03:00

La ferma mamei, situata pe un varf de deal, uitat de lume, prin partile Vasluiului, unde pe langa cele cateva hectare de livada, care ii ocupa mamei tot timpul, mai traiesc firesc in pace si cativa iepuri, doua gaini un cocos si... cinci randunele. Acum partea hazlie este ca cele cinci randunele, un El, o Ea si trei puisori, isi au cuibul... in adapostul gainilor, o constructie mai mult sau mai putin improvizata, care la tara merge si care are firesc o usa, care se inchide seara si se deschide dimineata, program cu care randunelele s-au obisnuit foarte bine. De pazit cuibul, il pazesc cu randul, Ea dormind seara in cuib cu puii, El pe cuiul de langa, iar ziua unul sta cu puii iar celalalt aduce de mancare. Intr-o seara a inchis mama usa mai devreme, iar El a ramas pe afara, ei bine a urmat un scandal si o serie de zboruri in cerc in jurul casei ori de cate ori o vedea El pe maicamea, toate acestea incetand imediat ce maicamea i-a deschis si lui sa intre.

Sunt uimitoare randunelele astea si ca sa va dati seama cat sunt de obisnuite cu oamenii, va mai spun ca fotografiile sunt facute cu un obiectiv cu focala fixa de 35mm, adica zoomul se face apropiindu-te fizic de obiect, iar ele au stat linistite la sedinta foto facuta de la o distanta de aproximativ 1 metru.

Ultimele fragmente si un nou juramant

2010-06-01T21:03:00.008+03:00

Am mai invatat ceva de la cei mai experimentati ca mine, acum o vreme probabil ca nu as fi inteles, cand am coborat Ceahlaul am jurat ca vom reveni. Magia a inceput sa lucreze, o simt deja...

Legat de poze, pe munte e tare bun un monopied. Eu am avut cu mine un trepied imprumutat candva iarna trecuta de la Irina, peste care am si cazut la excursia de Craciunul trecut si care in urma cazaturii mele a avut ceva de suferit. Acum, asa infirm, isi face treaba in continuare, iar Irina cu multa indulgenta in priviri si fara nici o graba, inca mai asteapta sa ii returnez piesa, bineinteles alta intreaga. Va veni si ziua acea imi tot repet eu... si in acelasi timp ii multumesc Irinei pentru rabdare. Al doilea lucru care mi-a lipsit a fost un obiectiv cu capabilitati de macro, acuma nu ca ar fi fost loc de schimbat obiective pe ploaia pe care am urcat, dar un obiectiv ceva mai versatil si cu posibilitate de macro ar fi fost super. Si nu in cele din urma, ar fi fost bun si un pic de VR pe obiectiv, ceea ce la mine lipseste cu desavarsire, care m-ar fi last sa cobor cu expunerea mai jos, in conditii decente. Acuma ce sa zic, nu le poti avea pe toate, mai ales ca VR pe un obiectiv cu diafragma larga si cu capabilitati de macro, inseamna sa imi vand masina... Tot timpul imi repet ca adevaratele fotografii nu le face aparatul ci acela care apasa pe buton, iar atunci cand imi reuseste cate una, imi creste inima de mandrie. Fain semtiment, cu bine.

A doua zi

2010-05-28T07:08:00.004+03:00

Nimic nu prevedea ce avea sa se intample, a fost o surpriza totala, dupa o zi intreaga de ploaie si o noapte in care daca deschideam geamul intrau valuri de ceata in camera, a venit si dimineata si nu se schimbase nimic. Totul s-a intamplat dupa ce am parasit cabana meteo unde statusem peste noapte, la nici 5 minute de mers catre cabana Dochia pentru minunata cafea de dimineata. Este uimitor cum lucreaza universul, daca plecam cu o jumatate de ora mai devreme vedeam doar ceata, iar o jumatate de ora mai tarziu vedeam doar soare.

Mi-am amintit ce spunea cineva pe un alt munte: "nu s-a inventat inca aparatul foto care sa redea toata minunatia aceasta" si asa este, maretia intregului o poti vedea doar acolo, aici am sa va arat doar cateva fragmente...

Mancam o pizza si ne intoarcem sau...

2010-05-23T22:47:00.005+03:00

Sambata dimineata, ora 5, afara dezastru, a plouat toata noaptea si nu are nici un gand sa se opreasca... Nu conteaza, imi zic in timp ce imi beau cafeaua, azi voi urca Ceahlaul. Urmeaza bagajele, ploaie, masina, ploaie... si ajungem in Piatra Neamt, ploaie, unde marea noastra gasca in numar de 2 persoane adica eu si cu Irina, urma sa isi mareasca efectivul cu 50% adica cu inca o persoana, respectiv nea Mihai. Acolo, dupa ce ne adunam cu totii... ploaie, urmeaza votul: adica ori mancam o pizza si ne intoarcem ori Doamne ajuta si poate ajungem teferi sus la Dochia. Cred ca nu ne era prea foame la ora aia, pentru ca dupa nici o ora incepeam urcusul, de la Izvorul Muntelui, pe traseul cu jgheaburi, cu destinatia cabana Dochia. In postarea anterioara visam sa sarut stelele de pe varful superbului Ceahlau... ei bine a fost un adevarat dezmat, dar nu cu stele ci cu apa de ploaie. A plouat continuu pana aproape pe paltou sus, unde am ajuns terminati, fiecare dintre noi am avut cate un moment limita, al meu a fost primul, cand nu vroiam sa ma dau jos din masina la cat de tare ploua, al lui nea Mihai a fost aproape de creasta, povestit mai tarziu la un ceai fierbinte baut la Dochia, cand precum spunea nea Mihai, ii venea sa se intinda in noroiul de pe carare si sa traga un pui de somn.

Ca si pasionat de fotografie a fost complicat, apa si aparatul foto nu fac casa buna, asa ca mi-am improvizat o husa dintr-o punga si un parasolar de obiectiv (daca e cineva interesat pot posta si fotografii cu minunea) care si-a facut treba de nota 10, dar mai ramane si lumina care a fost foarte slaba chiar si pentru un ISO 400 si diafragme de maxim f4.

Aici am sa postez doar cateva poze facute la urcare, dar stati aproape pentru ca povestea continua...

Nostalgie

2010-05-06T23:06:00.004+03:00

Am o fotografie la care ma tot uit de o vreme facuta pe Ceahlau, atunci cand l-am urcat ultima data. Ma gandeam sa o modific un pic, aveam tot felul de jumbuslucuri in cap, sa iasa ca ceva de basm. Indiferent cate am incercat, nu a iesit nimic. Poate din cauza mea, ca nu am reusit sa incheg ceva, sau poate din cauza ca nu stapanesc foarte bine Photoshop-ul, nu stiu, dar cu mana pe inima va spun ca nu am simtit asa o rezistenta de la o nici o alta poza. Fotografia asta vrea sa fie aratata asa cum e ea si, a reusit.

Acum trebuie sa recunosc si faptul ca mi-e dor sa urc din nou pe acest mult prea cunoscut munte, primul pe care am pus piciorul si de care m-am indragostit iremediabil.

E ceva timp de cand urmaresc prognoza meteo pe carpati.org, a trecut si ziua mea... ploaie, au mai fost cateva sambete dupa aia in care ba o nunta ba un praznic si bonus un cauciuc taiat la masina... ba din nou ploaie ca si sambata care urmeaza... Eu zic gata... imi voi muta fundul asta mare in masina si sambata viitoare pe 15 voi saruta stelele de pe varful superbului Ceahlau. Apel catre cei care mai citesc acest blog si care ma cunosc, special lui nea Mihai (sper sa il sune careva), care vrea sa mearga sa ma sune, sa imi dea un mail, sa fluiere, sau sa aprinda un foc si sa semnalizeze cu fum, orice... facem plinul la masini si am plecat, tuica si berea o dau eu.

Bafta.

PS: cand am apasat pe buton era sf. stefan.dec.anul trecut, ningea, si era o lumina slaba...

Curatenia de primavara

2010-04-15T14:07:00.003+03:00

Zilele trecute scormoneam eu asa cu spor prin miile de poze adunate cu gandul sa le mai aranjez un pic, ca prea sunt aruncate cu lopata in zeci sau poate sute de directoare. Ei si cum sapam eu asa, imi vine o idee: ia sa postez eu pe blog si niscaiva poze mai putin reusite, care din diverse motive au iesit ba subexpuse, ba prost incadrate, sau care poate ca nu aveau nimic rau, dar nici nu s-au ridicat la rangul de regina a balului, pentru a merita onoarea de a fi vazute de o lume intreaga. Zis si facut: cautat, ales, rujat, machiat (pozele, nu eu) asta ca nu le puteam scoate asa cum erau in lume si a iesit ce se vede...

Singura care nu se incadreaza in categoria mai sus numita este prima fotografie, pe care am facut-o zilele trecute, ocazie cu care am aflat ca nu e bine sa te lasi pe baza presetarilor de white balance cu care vine din fabrica Nikon D90, iar faptul ca o anume setare de white balance e destinata a fi folosita pe soare, e o chestie cat se poate de relativa.

Un sambure de caldura

2010-03-21T09:54:00.003+02:00

Ieri am avut ocazia sa surprind unele momente de mare intimitate, in care razele soarelui adormite de un asfintit cald, mai mangaiau delicat, pentru ultima data in acea zi, petalele fine a catorva ghiocei si viorele. De aici incolo cuvintele sunt de prisos.

Din joaca...

2010-03-17T12:11:00.006+02:00

De vre-o cateva zile sunt pe camp... dar nu orice fel de camp, e vorba de campuri de imagini vectoriale, dealuri si vai intregi de imagini vectoriale. Ca sa inteleaga si cei mai putin avizati, o imagine vectoriala este asa ca un fel de poza dar nu chiar poza, cu anume proprietati in plus si cu altele in minus (pun pariu ca numai inginerii asa ca mine ar putea sa scoata o definitie atat de buna). Rusii sa traiasca mult si bine si sa le dea Domnul multa vodca, pentru ca tare sunt prietenosi si impart tot ce nu e al lor cu toata lumea. In concluzie din joaca a iesit ceea ce se vede.

PS: lucrarile sunt la scara redusa pentru a proteja imaginea copiilor;

Minunea care se numeste Photoshop

2010-03-05T20:47:00.004+02:00

Buna tuturor care inca mai trec pe aici. A fost o pauza cam lunga, asta si din cauza ca nu am mai fotografiat nimic nou in ultima vreme si tot uitandu-ma prin sirurile de poze facute nu am gasit nimic care sa se inchege. Si totusi... degeaba nu am stat, am avut ocazia sa mai invat una, alta, despre Photoshop si nu numai.

Acum urmeaza critica: tutoriale pe net cu duiumul, tot ce vrei si ce nu vrei, cei care au o pasiune ca a mea si au incercat o simpla cautare in Google stiu foarte bine ce spun. Din prima secunda esti coplesit si nu stii cu ce sa incepi, iar daca tot nu stii cu ce sa incepi, de ce sa mai incepi? nu? E bine ca informatie exista si, ai putea spune: ...ia uite dom'le ce oameni de treba! te invata de toate... nu-ti ascund nimic... nimeni nu e egoist... aiurea, cine a scapat de biberon isi da repede seama de adevar, iar adevarul e ca gasesti de toate pana la un punct, asa ca o bariera imaginara, dupa care nimeni nu mai stie nimic, dar culmea, ca de acolo incepe de fapt adevarata lume a Photoshop-ului. A... si mai e ceva, nici macar pana la bariera cu pricina nu ti se spune tot, adica totul e explicat de genul: se ia urmatoarea fotografie, se face si se drege, pasii sunt astia, iar asta e rezultatul, ce nu se explica este de ce se ia musai acea fotografie si de ce alta se preteaza mai putin sau deloc, de ce sa fac neaparat acei pasi si cel mai important, de ce rezultatul trebuie sa arate asa? care sunt avantajele unui asemenea rezultat?

Acum sa va arat si ce m-a tinut pe mine ocupat doua zile, iar asta nu datorita unicitatii, maiestriei si a stralucitei viziuni a lucrarilor, de care au parte din plin, ca doar eu le-am facut :), ci mai degraba m-am ocupat cu intelegerea principiilor si tehnicilor care stau la baza lor. Chiar daca tehnic si artistic mai e o gramada de lucru, eu privesc lucrarile astea ca pe bastonasele pe care le pictam intr-a I-a.

Inocenta... surprinsa prin lentile

2010-02-19T14:50:00.005+02:00

Fragmente de timp, sentimenente, sinceritate, puritate si frumusete... asta inseamna sa fotografiezi portret de copil. Am cautat prin tone de megapixeli si aproape in toate pozele mi-am vazut copiii in diverse momente din viata noastra, frumoase momente... Cu toate acestea foarte greu am gasit fotografii in care parintele din mine s-a dat la o parte ca sa faca loc fotografului. Iata cateva dintre acele momente...

Surpriza, fara nici un sfat tehnic.

PS: aceste fotografii sunt la o rezolutie mai mica special pentru a proteja imaginea publica a copiilor.

Cadre facute pe genunchi, sau... fotografia noaptea fara trepied

2010-02-12T01:28:00.003+02:00

Noapte, proaspat ajuns in Regensburg, orasul celor 1000 de cladiri antice, cele mai vechi au bucati de zid de pe vremea romanilor. Revenim... noapte, ninge... "si uite asa apare dilema" cum ar spune Timpuri Noi daca ar mai canta. Ce te faci noaptea fara trepied? si precum imi e stilul urmeaza o gramada de sfaturi tehnice, deh inginerul din mine nu doarme niciodata, sfat pentru cei normali la cap: acesta este momentul in care treceti sa va uitati la poze.

Pentru restul: noaptea fara trepied faci urmatoarele:

1. Setezi sensibilitatea ISO la cota maxima a decentei, fiecare isi cunoaste aparatul, in cazul lui Nikon D90 aceasta ar fi cam ISO 800.

2. Setezi diafragma obiectivului pe deschiderea maxima la care scoate rezultate decente, in cazul meu, f2.8 pentru Nikor 35mm 1.8 DX

3. Activezi stabilizatorul de imagine, la mine nu a fost cazul, pe motiv ca nu am.

4. Cauti puncte de sprijin, e bun orice, un zid de care sa sprijini aparatul, sau doar cotul, un semn de circulatie, un stalp de lumina... orice.

5. In lipsa de puncte solide de sprijin mai ramane o ultima solutie, improvizatia... adica te ghemuiesti si iti sprijini cotul mainii in care tii aparatul de unul dintre genunchi (ai tai de preferinta), sau iti apuci cu mana stanga umarul drept, dupa care iti ridici cotul mainii stangi la nivelul fetei, aparatul foto pe care il tii cu dreapta, se aseaza pe suportul creat de mana stanga si incepi sa tragi.

6. Se apasa pe declansator numai pe expiratie, in nici un caz pe inspiratie sau cand va tineti respiratia.

7. Trageti cat mai multe cadre din aceasi pozitie, ca sa aveti de unde alege, la mine pentru o expunere de 1/8 fara stabilizator si trepied, imi trebuie un minim de 4-5 cadre si o remorca de noroc.

Ar mai fi de povestit... dar haideti sa vedem si niste poze.

HDR-ul

2010-01-31T20:25:00.004+02:00

Ce mama ei de treaba o mai fi si asta? HDR insemna High Dynamic Range. Asa si?

Tehnic inseamna ca poti depasi limitele aparatului foto, procesul e simplu, se trag minim 3 cadre din aceasi pozitie, in format RAW sau NEF depinde de aparatul de care dispuneti, sunt si unele care permit mai mult de 3 cadre, de preferat cu un bracketing de 2 EV, adica -2EV, 0EV, +2EV in cazul a 3 cadre, care apoi se proceseaza cu una bucata soft, care poate fi (unul dintre cele mai bune) Photomatix, sau pur si simplu Photoshop, personal recomand primul soft, sau orice altceva mai gasiti voi si vi se potriveste. Aparatele mai noi stiu sa faca singure bracketing, nici macar nu ai nevoie de un DSLR, sunt sapuniere mai destepte care au si optiunea asta integrata si mai stiu sa traga si RAW. Acum trebuie sa va mai spun un secret, se poate face HDR si dintr-un singur RAW sau doua, dar pentru rezultate decente se recomanda minim 3. Rezultatul e deosebit, cu putina rabdare. Eu am invatat din mers... ba nu, inca nu sunt convins ca am invatat, oricum multumiri Irinei pentru sfat.

Iarna pe ulita, de... Andrei Stefan

2010-01-28T21:02:00.005+02:00

Iarna, frumos anotimp, dar... dureaza cam mult. Dupa ce trece Mosul, dupa ce avem parte de prima zapada, care, ca intotdeauna, blocheaza toata tara, ei bine... dupa asta... nu mai urmeaza decat zile nesfarsite de frig. Ce poti sa faci iarna ca si pasionat de fotografie? Afara -20 de grade, te gandesti, oare merge aparatul la temperatura asta? ei bine da, merge. Probleme eu, personal am avut cand am intrat de la rece la cald si cand, precum spun si niste legi ale fizicii, am avut parte de condens cam peste tot la vedere sau nu, era pe si in obiectiv, dar nu are cum sa fi fost numai acolo. Sfatul meu, la iesirea de la cald la rece poti face fotografii imediat fara probleme, invers, nu. Cand veniti de la rece la cald aveti grija ca aparatul foto sa fie oprit si nu il porniti inainte sa va asigurati ca s-a incalzit bine.

Acum legat de fotografiat, aveti mare grija la balansul de alb si la expunere, asta pentru ca senzorii aparatelor foto sunt foarte usor pacaliti de albul zapezii si rezultatul este ca majoritatea fotografiilor vor avea o tenta albastruie, asta va zice ca mai trebuie umblat la balansul de alb, sau vor fi subexpuse, in cazul in care trageti cu expunere matriciala. Fenomenele acestea apar foarte des atunci cand fotografiati intinderi mari de zapada.

Cu bine pana data viitoare.

Alb-negru, usor sau greu?

2010-01-18T15:06:00.015+02:00

Ati incercat vre-o data? Pe vremea filmului Azomures varianta alb-negru era cel mai ieftin, si ca filme, si ca procesare ulterioara. Dar acum... ce rost ar mai avea? Ei bine, genul acesta de fotografie este unul extrem asta pentru ca rezultatele pot fi ori extrem de frumoase, ori extrem de proaste si, mai e ceva, e greu tare sa ajungi la extrema frumoasa! De ce? Pai, e simplu, dupa cum spune si titlul, din cadru lipseste culoarea...Si atunci ce ne ramane? Pai destule... lumini, umbre, texturi, linii, unghiuri...

N-am stiut toate astea pana cand nu am setat aparatul pe black & white si apoi... greu. Veti spune ca macar postprocesarea e mai usoara, pai... nu cred.

Fotografiile publicare sunt cateva incercari. Stiu, mai e de lucrat, dar merita... e frumos.

Primii pasi spre culoare

2010-01-14T21:50:00.001+02:00

Inceputul... ei bine da, greu de spus, cu siguranta virusul a existat dintotdeauna si, totusi, un pas mare a fost atunci cand am primit spre utilizare, cu titlu de imprumut, Panasonic-ul DMC-L10 al unor prieteni, Simona si Cosmin, carora le multumesc pentru gest si pentru increderea avuta.

Inceputul... timid, ca orice inceput, selectorul pus pe verde (auto), fotografiile trase direct in jpeg, apoi, destul de repede, am inceput sa pricep puterea RAW-ului, a setarilor white balance si tot restul. Acuma sa nu credeti ca am priceput totul, mai e o gramada pana acolo, dar cum spune profesorul meu de Wing Chun, Sifu Tasca Narciz: " Drumul de o mie de pasi incepe tot timpul cu un pas. "

Asa a inceput povestea... locatie: Piatra Neamt, la releu, moment: inainte de lasarea intunericului, aparat: Panasonic DMC-L10, obiectiv: Leica D Vario-Elmar 14–50mm/F3.8–5.6/ASPH, MEGA OIS, expunere 4-5 secunde, restul ... nu mai stiu (vedeti voi in EXIF info), ajustate usor in Photoshop CS4.

Un vis implinit, sfarsit sau inceput de drum ?

2010-01-14T11:56:00.001+02:00

...in sfarsit, Mosul a venit si cu DSLR-ul pe care il visam de mai bine de un an. Primul meu aparat serios dupa un Zenit batran, dar fantastic pe film pentru vremea lui,

si vreo cateva sapuniere pe film

sau digitale.

Iar asta micu', DSLR-ul, o minune, D90 cu obiectivul Nikkor 35mm f 1.8. Stiu, unii vor spune "care minune? ", D90-ul e batran deja, iar Nikkor-ul e unul ieftin si, mai ales "...da' cat zoom are? ", pana una alta va trebui sa ma credeti pe cuvant.