Sa cucerim Ceahlaul

Prima zi din aprilie 2012, soare, cald, am plecat din Iasi in tricou si am condus cu unul dintre geamuri deschise la masina, asta vinei seara. Sambata la prima ora totul frumos si cald in Piatra Neamt, ajungem la Izvorul Muntelui unde in continuare era bine si incepem urcusul pe la Zaruri. Pe masura ce urcam a inceput sa apara zapada, care incetul cu incetul a ajuns sa acopere totul, vorbim doar de zapada netopita.
Ajunsi la Zaruri, zapada avea constant 50 cm si pe alocuri si 1 metru. Ajunsi la adapost pe stancile de sub Zaruri am mancat cate ceva, stiind ca urmeaza cea mai grea parte, apoi cu Mirel in frunte, am pornit vitejeste mai departe. De la Zaruri pana in Jgheabul Ursariei urmeaza cateva portiuni foarte periculoase iarna, sau in orice conditii in care terenul este alunecos si instabil, de aceea pe o portiune am folosit o cordelina pentru asigurare iar in rest foarte multa atentie. Ajunsi in Jgheabul Ursariei a inceput adevarata batalie cu nametii, care in general ajungeau pina la brau, iar cel din fata, care facea "treptele" avea mult de munca. Dupa o inaintare cu viteza melcului in care am dat tot ce am putut din noi, am iesit in traseul marcat care vine din Poiana Maicilor iar de acolo dupa inca o portiune prin padure, un grohotis abrupt si un mers pe deasupra jnepenilor ingropati in zapada am ajuns la cabana Dochia.
Ce sa va mai spun, traseul a fost magnific, am mers 8 ore si jumatate, mai mult pe loc in lupta cu nametii, am avut parte de o iarna adevarata la inceput de aprilie, noaptea la Dochia s-a lasat cu discoteca si multa distractie, iar a doua zi am coborat cumintei pe Jgheabul cu Hotar, unde bineinteles ca a trebuit sa spargem iar zapada, dar precum iarna nu-i ca vara, nici la vale nu-i precum la deal, asa ca intoarcerea la Izvorul Muntelui a fost mult mai relaxanta.

Prin nameti

Era stabilit ca sfarsitul lunii Ianuarie sa ne prinda sus la Dochia si cu toate codurile de avertizare transmise pe toate canalele media, noi, gasca nu ne-am dezarmat, as putea spune ca dimpotriva, unii dintre noi chiar isi doreau o aventura mai palpitanta. Asa ca plecarea a fost dimineata devreme, am mers incet si cu grija de la Piatra Neamt la Izvorul Muntelui, asta cu incet se aplica mai mult pentru partea a doua a drumului pentru ca era acoperit de zapada, Nelu a semnalizat corect in toate depasirile chiar daca cele mai multe le-a facut pe linie continua si pe treceri de pietoni, sunt cateva linii drepte pe dumul spre Bicaz, foarte putine si in toate cazurile, pe la jumatatea lor e pusa o trecere de pietoni, asta este... La Izvorul Muntelui am izbit masinile in troianul de zapada care acoperea parcarea si ne-am echipat, dupa care am pornit prin Jgheabul cu hotar pentru urcus. Zapada, rucsacul greu, panta abrupta, pe scurt am ajuns cu totii lesinati la cabana Dochia, poate mai putin Mirel, care parea ca nu are nimic, chiar daca ducea un munte de rucsac in spate.
La Dochia, am facut ce ne pricepeam noi mai bine, mancat, baut, cantece de chitara etc. iar a doua zi dimineata am iesit sa fotografiem rasaritul de pe Varful Lespezi. La coborat am ales un traseu mai deochiat, adica am mers pana in Poiana Stanilelor iar de acolo am continuat spre Poiana Maicilor prin Poiana Varatec, cu destinatia finala cabana Izvorul Muntelui. Coborasul a fost cum spunea Nelu: traseu de spart zapada, dar a fost frumos, mai ales ca bucata dintre Poiana Stanilelor si Poiana Maicilor am parcurs-o pentru prima data de cand merg eu pe Cahlau.
La Izvorul Muntelui, ne-am dezechipat, ne-am pupat si ne-am strans mainile, am muncit un pic sa scoatem masinile din zapada si cam asta a fost... pe data viitoare.