Amintiri la ceas de toamna

Zilele astea am mai rasfoit ceva poze de prin pesteri si desigur nu m-am putut abtine sa nu va arat si voua. Ca si pasionat de fotografie, traiesti o senzatie unica acolo in maruntaiele pamantului, cand ghemuit langa trepied, apesi declansatorul si speri ca cele 8 secunde de expunere vor fi numai bune pentru o fotografie reusita. Desigur si in pestera ai de cele mai multe ori o singura sansa sa prinzi acel cadru minunat, asta pentru ca in afara cazului cand toata lumea merge intr-o tura foto unde se pregateste cu grija scena, unghiurile si lumina, in restul turelor, lumea se misca si odata cu ei si luminile, iar pozele chiar facute din acelasi loc, vor arata tot timpul altfel. Cel mai rau e atunci cand pe parcursul unei expuneri lungi cineva din grup se intoarce catre tine ca sa vada ce mai faci tu acolo si gata, adio poza, de cele mai multe ori lumina frontalei respectivului iti umple tot cadrul. Cu cat mai greu, cu atat mai frumos si pana la urma astea sunt momentele de care iti amintesti cu drag.