Sa cucerim Ceahlaul

Prima zi din aprilie 2012, soare, cald, am plecat din Iasi in tricou si am condus cu unul dintre geamuri deschise la masina, asta vinei seara. Sambata la prima ora totul frumos si cald in Piatra Neamt, ajungem la Izvorul Muntelui unde in continuare era bine si incepem urcusul pe la Zaruri. Pe masura ce urcam a inceput sa apara zapada, care incetul cu incetul a ajuns sa acopere totul, vorbim doar de zapada netopita.
Ajunsi la Zaruri, zapada avea constant 50 cm si pe alocuri si 1 metru. Ajunsi la adapost pe stancile de sub Zaruri am mancat cate ceva, stiind ca urmeaza cea mai grea parte, apoi cu Mirel in frunte, am pornit vitejeste mai departe. De la Zaruri pana in Jgheabul Ursariei urmeaza cateva portiuni foarte periculoase iarna, sau in orice conditii in care terenul este alunecos si instabil, de aceea pe o portiune am folosit o cordelina pentru asigurare iar in rest foarte multa atentie. Ajunsi in Jgheabul Ursariei a inceput adevarata batalie cu nametii, care in general ajungeau pina la brau, iar cel din fata, care facea "treptele" avea mult de munca. Dupa o inaintare cu viteza melcului in care am dat tot ce am putut din noi, am iesit in traseul marcat care vine din Poiana Maicilor iar de acolo dupa inca o portiune prin padure, un grohotis abrupt si un mers pe deasupra jnepenilor ingropati in zapada am ajuns la cabana Dochia.
Ce sa va mai spun, traseul a fost magnific, am mers 8 ore si jumatate, mai mult pe loc in lupta cu nametii, am avut parte de o iarna adevarata la inceput de aprilie, noaptea la Dochia s-a lasat cu discoteca si multa distractie, iar a doua zi am coborat cumintei pe Jgheabul cu Hotar, unde bineinteles ca a trebuit sa spargem iar zapada, dar precum iarna nu-i ca vara, nici la vale nu-i precum la deal, asa ca intoarcerea la Izvorul Muntelui a fost mult mai relaxanta.

Prin nameti

Era stabilit ca sfarsitul lunii Ianuarie sa ne prinda sus la Dochia si cu toate codurile de avertizare transmise pe toate canalele media, noi, gasca nu ne-am dezarmat, as putea spune ca dimpotriva, unii dintre noi chiar isi doreau o aventura mai palpitanta. Asa ca plecarea a fost dimineata devreme, am mers incet si cu grija de la Piatra Neamt la Izvorul Muntelui, asta cu incet se aplica mai mult pentru partea a doua a drumului pentru ca era acoperit de zapada, Nelu a semnalizat corect in toate depasirile chiar daca cele mai multe le-a facut pe linie continua si pe treceri de pietoni, sunt cateva linii drepte pe dumul spre Bicaz, foarte putine si in toate cazurile, pe la jumatatea lor e pusa o trecere de pietoni, asta este... La Izvorul Muntelui am izbit masinile in troianul de zapada care acoperea parcarea si ne-am echipat, dupa care am pornit prin Jgheabul cu hotar pentru urcus. Zapada, rucsacul greu, panta abrupta, pe scurt am ajuns cu totii lesinati la cabana Dochia, poate mai putin Mirel, care parea ca nu are nimic, chiar daca ducea un munte de rucsac in spate.
La Dochia, am facut ce ne pricepeam noi mai bine, mancat, baut, cantece de chitara etc. iar a doua zi dimineata am iesit sa fotografiem rasaritul de pe Varful Lespezi. La coborat am ales un traseu mai deochiat, adica am mers pana in Poiana Stanilelor iar de acolo am continuat spre Poiana Maicilor prin Poiana Varatec, cu destinatia finala cabana Izvorul Muntelui. Coborasul a fost cum spunea Nelu: traseu de spart zapada, dar a fost frumos, mai ales ca bucata dintre Poiana Stanilelor si Poiana Maicilor am parcurs-o pentru prima data de cand merg eu pe Cahlau.
La Izvorul Muntelui, ne-am dezechipat, ne-am pupat si ne-am strans mainile, am muncit un pic sa scoatem masinile din zapada si cam asta a fost... pe data viitoare.

Poiana Stanilelor

A fost ultima tura de Ceahlau de anul acesta. 2011 a fost un an plin de ture de Ceahlau, ocazie cu care am fost si pe un traseu pe care nu urcasem niciodata adica prin Poiana Stanilelor. Acesta este un traseu dedicat celor cu masina si mai putin dornici de mers pe carari de munte, asta pentru ca in mare parte traseul urmeaza un drum forestier destul de bun si accesibil, care poate fi parcurs in totalitate de cei care au masinile mai inalte, sau in diverse proportii de cei care au masini de oras, in functie de cat ii lasa sufletul si bucsele masinii, drumul devine treptat de la usor catre denivelat si abrupt.
Dupa ce se termina drumul forestier urmeaza un scurt traseu de munte, care te scoate aproape imediat pe platou, de unde in 10-15 minute de "plimbare" ajungi la Cabana Dochia. Pentru mine a fost frumos, chiar daca un pic cam usor pentru gusturile mele, dar m-am bucurat de fiecare pas pentru ca a fost prima data cand am vazut acea parte de munte iar privelistea spre Piatra Sura si Muntii Hasmas este superba.
Dupa o noapte de sunca si tuica sau invers, nu mai stiu precis proportiile si cantece de chitara intr-o cabana plina pana la limita, a urmat si coborarea care a fost ca de obicei pe Lutul Rosu, cu o scurta deviere pana la Camera Patrata de la baza Detunatelor. Poze acum:

Lectia de Tamron - eza

Am de o vreme un obiectiv nou, un Tamron AF-S SP 28-75mm f2.8 Di XR LD IF montat pe D90-ul meu drag. Veti intreba imediat daca isi merita banii, iar eu va voi raspunde ca da, cu siguranta da. Are si puncte tari are si puncte slabe, printre cele tari este acel f2.8 pe toata focala, iar in zona de peste 60mm diafragma de 2.8 incepe sa se cunoasca, are si puncte slabe iar dintre ele unul este focala total aiurea pentru un aparat crop-frame (asta se poate ierta pentru ca el e un obiectiv pentru full-frame), iar altul este constructia destul de slaba calitativa, ambele inele si zoom si focus au jocuri si asta pe un obiectiv nou nout. Asta este, cu totii stim ca sticla de calitate e scumpa si ca in general cat platesti atat primesti deci este foarte bun asa.
Acum despre poze, sa nu creada cineva ca e usor sa lucrezi cu diafragme de 2.8, eu avand ceva experienta cu celalalt obiectiv al meu un Nikon 35mm f1.8 G AF-S DX pot spune ca nu am pornit chiar de la 0 dar si asa, o vreme, l-am folosit numai de la f4 in sus. De un timp experimentez, trag cat pot de mult in f2.8, chiar daca nu e la fel de sharp ca la f4 si cu toate riscurile aferente, mai ales atunci cand pozezi copii care acum sunt in focus si in momentul urmator ies din el. Aveti mai jos cateva cadre trase in lumina acestei toamne iar pentru mai multe exemple puteti inta in galeria mea de pe www.studioalb.ro.

Despre Paul

Am multe poze facute celor doi minunati copii ai mei. Chiar daca sunt facute tot de mine cu acelasi aparat si de multe ori in acelasi loc Laura si Paul ies cu totul altfel in fotografii. Sau poate e doar degetul meu aratator de la mana dreapta care se comporta altfel in momentul in care primeste comanda sa apese butonul declansator al camerei. Poate de aceea in general Paul imi iese asa in poze: