Era stabilit ca sfarsitul lunii Ianuarie sa ne prinda sus la Dochia si cu toate codurile de avertizare transmise pe toate canalele media, noi, gasca nu ne-am dezarmat, as putea spune ca dimpotriva, unii dintre noi chiar isi doreau o aventura mai palpitanta. Asa ca plecarea a fost dimineata devreme, am mers incet si cu grija de la Piatra Neamt la Izvorul Muntelui, asta cu incet se aplica mai mult pentru partea a doua a drumului pentru ca era acoperit de zapada, Nelu a semnalizat corect in toate depasirile chiar daca cele mai multe le-a facut pe linie continua si pe treceri de pietoni, sunt cateva linii drepte pe dumul spre Bicaz, foarte putine si in toate cazurile, pe la jumatatea lor e pusa o trecere de pietoni, asta este... La Izvorul Muntelui am izbit masinile in troianul de zapada care acoperea parcarea si ne-am echipat, dupa care am pornit prin Jgheabul cu hotar pentru urcus. Zapada, rucsacul greu, panta abrupta, pe scurt am ajuns cu totii lesinati la cabana Dochia, poate mai putin Mirel, care parea ca nu are nimic, chiar daca ducea un munte de rucsac in spate.
La Dochia, am facut ce ne pricepeam noi mai bine, mancat, baut, cantece de chitara etc. iar a doua zi dimineata am iesit sa fotografiem rasaritul de pe Varful Lespezi. La coborat am ales un traseu mai deochiat, adica am mers pana in Poiana Stanilelor iar de acolo am continuat spre Poiana Maicilor prin Poiana Varatec, cu destinatia finala cabana Izvorul Muntelui. Coborasul a fost cum spunea Nelu: traseu de spart zapada, dar a fost frumos, mai ales ca bucata dintre Poiana Stanilelor si Poiana Maicilor am parcurs-o pentru prima data de cand merg eu pe Cahlau.
La Izvorul Muntelui, ne-am dezechipat, ne-am pupat si ne-am strans mainile, am muncit un pic sa scoatem masinile din zapada si cam asta a fost... pe data viitoare.
