Lectia de Tamron - eza

Am de o vreme un obiectiv nou, un Tamron AF-S SP 28-75mm f2.8 Di XR LD IF montat pe D90-ul meu drag. Veti intreba imediat daca isi merita banii, iar eu va voi raspunde ca da, cu siguranta da. Are si puncte tari are si puncte slabe, printre cele tari este acel f2.8 pe toata focala, iar in zona de peste 60mm diafragma de 2.8 incepe sa se cunoasca, are si puncte slabe iar dintre ele unul este focala total aiurea pentru un aparat crop-frame (asta se poate ierta pentru ca el e un obiectiv pentru full-frame), iar altul este constructia destul de slaba calitativa, ambele inele si zoom si focus au jocuri si asta pe un obiectiv nou nout. Asta este, cu totii stim ca sticla de calitate e scumpa si ca in general cat platesti atat primesti deci este foarte bun asa.
Acum despre poze, sa nu creada cineva ca e usor sa lucrezi cu diafragme de 2.8, eu avand ceva experienta cu celalalt obiectiv al meu un Nikon 35mm f1.8 G AF-S DX pot spune ca nu am pornit chiar de la 0 dar si asa, o vreme, l-am folosit numai de la f4 in sus. De un timp experimentez, trag cat pot de mult in f2.8, chiar daca nu e la fel de sharp ca la f4 si cu toate riscurile aferente, mai ales atunci cand pozezi copii care acum sunt in focus si in momentul urmator ies din el. Aveti mai jos cateva cadre trase in lumina acestei toamne iar pentru mai multe exemple puteti inta in galeria mea de pe www.studioalb.ro.

Despre Paul

Am multe poze facute celor doi minunati copii ai mei. Chiar daca sunt facute tot de mine cu acelasi aparat si de multe ori in acelasi loc Laura si Paul ies cu totul altfel in fotografii. Sau poate e doar degetul meu aratator de la mana dreapta care se comporta altfel in momentul in care primeste comanda sa apese butonul declansator al camerei. Poate de aceea in general Paul imi iese asa in poze:

Piramida din Ceahlau

Dupa ani si nenumarate ture pe Ceahlau, am vazut si eu piramida. Nu este niciun secret, nu e nicio iluzie, totul se datoreaza soarelui care la rasarit, in aceasta perioada a anului arunca umbra varfului Toaca sub forma unei piramide. Un mic secret tot este: trebuie sa te trezesti dimineata devreme si sa urci pana pe Toaca si mai trebuie sa ai parte si de o vreme minunata.

Ceahlaul la final de Iulie

Inca un weekend cu gasca pe Ceahlau, cu vreme amestecata, dar in general frumoasa, cu multa voie buna si cantece pana tarziu in noapte, cu sforaituri in camera de 17 paturi de la Dochia si cu "ursuletii s-au trezit" la ora 5 dimineata. Am vrut sa vedem rasaritul soarelui dar la acea ora era doar o ceata imensa si alba si un vant de cutremura geamurile cabanei, singurul motiv pentru care am coborat din pat a fost "uite, afara e zapada" ceea ce pentru 31 iulie ar fi fost un mare spectacol, dar era doar ceata acea alba.
Ne revedem sus in septembrie.

O zi in Bucegi

Ce poti vedea intr-o singura zi atunci cand vorbim de Bucegi ? Pentru mine a fost pentru prima data, chiar daca am fost de trei ori in Apuseni in aventuri de cate doua saptamani, si chiar daca stiu traseele din Ceahlau, piatra cu piatra, in Bucegi nu mai fusesem. Stiam de la televizor ca acolo e raiul slaparilor, care veniti din praful oraselor, au ocazia unica in viata sa vada lumea de la peste 2000 de metri si care tinand strasnic o bere in mana in momentul in care coboara din telecabina fac repede cateva poze, neaparat cu telefonul mobil, pe care in direct le si incarca pe facebook, unde o alta multime asemenea lor da like-uri in nestire. Mare noroc cu bolovanii, ca-s multi si cam peste tot pe unde calci, asa ca in afara de cateva exceptii, slaparii, pantofarii si cei cu adidasi de firma raman cumintei pe traseele aerisite si domoale, din jurul cabanelor.
Revenind am sa va spun ce am facut eu o zi in Bucegi si pentru asta am sa incep cu inceputul: vineri dupamiaza, fug repede de la servici, teleportez copiii la bunicu, apoi viteza maxima catre Sinaia. Drumul lung si greu, pasul Oituz il mai prind inca pe lumina, trec repede prin Brasov si... de aici gata... e ora 22 si inaintam cu 20 km / ora, soseaua e plina de camioane, undeva s-a lucrat si avem un semafor din ala provizoriu, de care trecem intr-un final dar viteza de deplasare nu creste. Dupa o eternitate ajungem in Sinaia de unde apucam drumul spre Targoviste iar dupa 8-9 km intr-o curba apare o mica sageata catre cabana Bolboci. Dupa putin timp drumul se bifurca una din ramuri fiind interzisa circulatiei si conform indicatiilor o apucam exact pe acolo. Dupa un urcus pe un drum forestier care nu se mai termina, cu portiuni de drum in care daca se intalnesc doua masini nu au cum sa treaca una pe langa cealalta si alte portiuni in care mergi pe marginea prapastiei, ajungem si noi cu greu pe la miezul noptii la barajul de la Bolboci unde ne astepta restul grupului.
A doua  la 6 trezirea, cafeaua, topaitul pe scari, vorbitul cu voce tare, trantitul usilor, tot arsenalul de subtilitati pentru trezirea lumii dar nu am cu cine vorbi asa ca noi, cei cativa matinali, schimbam repede planurile: amanam cheile Orzei, pentru a doua zi, din lipsa de pila care sa ne treca de poarta barajului de la Scropoasa, ne suim in micul mitsubishi colt cu care am venit si plecam sa cucerim creasta Bucegilor. Masina o parcam la telecabina de la Pestera iar eu cu Mihai plecam la atac, restul gastii urmand sa vina fiecare in ritmul lui. Am ajuns repede la Babele apoi ne-am indreptat spre piciorul telecabinei dinspre Caraiman de unde am facut cateva fotografii minunate, ne intoarcem putin ca sa revenim pe traseu si ajungem la cabana Caraiman de unde pornim spre crucea de pe Caraiman, pe temutul traseu de pe marginea prapastiei, care trez fiind si incaltat cu bocanci e mai mult o plimbare prin parc, dar legenda e legenda, apoi ajunsi la cruce facem o pauza, dupa care pornim vitejeste catre varful Omu. La intersectia cu traseul care venea de la Babele, Mihai cedeaza si alege sa se duca la babele si sa coboare cu telecabina, eu aleg sa continui singur catre varfu Omu, cu intentia de a intersecta traseul cate coboara catre statia de telecabina de la hotel Pestera unde lasasem masina. Dupa un urcus si o lunga coborare ajung si eu la masina, cu o foame serioasa in stomac, obosit, ars de soare, dar fericit dupa o tura minunata.
Unii ar crede ca ziua s-a sfarsit, ei bine nu, a mai fost ceva pentru ca de acolo am plecat catre pestera Ialomicioarei dar despre asta am sa va spun data viitoare.