Culori, umbre, straluciri

Ieri am impodobit bradul, toata familia am participat, cu mic cu mare, cu voiosie si cu multa caldura in suflet, prichindeii visand la masinuta mare si rosie pe care le-o va aduce Mosul, iar noi cei mari, retraind cateva momente cu parfum de copilarie. Restul va vor spune pozele care urmeaza.

Colors

Azi am facut parte din echipa atelierului practic pentru spiridusi, in calitate de fotograf.
Azi am vazut cum o mana de oameni minunati, dupa ce scot niste bani din buzunarul propriu, se aduna la un loc si creaza niste lucruri pe care le incarca cu fericire si cu bucurie, toate astea pentru a fauri un strop de magie, care va lumina alte suflete macar si pentru o clipa.
Oare cata bucurie va exista daca, la fel ca ei, am face cu totii parte din asemenea echipe, sau macar daca aceste fapte le-am promova cu adevarat, asa cum merita.

ColorDraft no, did you mean: color...

Marele Google, de la el vine titlul, indiferent ce ii zic eu, el tot pe a lui o tine si asta chiar daca imi gaseste si ColorDraft pe care bineinteles il aseaza mai jos pe pagina ca doar nu e important ce caut eu ci alea pe care le stie el. Am incercat o cautare si cu Bing si surpriza, sunt primul in lista si nici nu imi apare acel enervant "did you mean: color..." in care o stupizenie de masina isi permite sa imi spuna mie ce am vrut de fapt.
Trecand peste asta, zilele trecute am muncit sa aduc ceva modificari necesare site-ului, in urma sfaturilor unora dintre cei mai apropiati prieteni, carora le multumesc pentru implicare si pentru ajutor iar daca mai sunt voluntari cu impresii si pareri personale, va astept cu mare drag sa  mi le impartasiti.
Mi-e dor de duca, zilele trecute am citit pe blogul lui Manu despre cum mai petreceam noi pe vremuri si m-a apucat asa un dor... cred ca imi trebuie vre-o doua zile pe un munte cu aparatul foto in mana, aparat care acum sta trist si cuminte in geanta lui visand la zilele cand cobora impreuna cu mine in Gemanata.
Am tot sarit de la una la alta, am mai scris ceva nazbatii total neinteresante, dar macar poza care e din seria "exersand Illustrator" sper sa va placa.
Pe curand.

Designer looking for work

De ceva vreme lucrez la site-ul meu www.colordraft.com de unde, cine stie, vor veni bani candva. Eu inginer mecanic, minunea aia de site suruburi nu are... prin urmare am o problema. Noroc mare cu tona de tutoriale de pe net si cu toate resursele gratis inclusiv cele de provenienta ruseasca si mai ales mare noroc cu prietenii mult mai priceputi in domeniu care numai ma anunta "vezi ca ti-am cumparat domeniul" sau " acolo vei pune site-ul", sau "vrei sa te ajut eu cu php-ul ala?". Treaba se misca incet dar se misca si pana la urma care e graba? iar intre timp ca sa nu imi ies din mana mai lucrez cate ceva in Maya sau Photoshop.

PS: mi-e dor de o iesire pe munte si in curand va veni si prima zapada, ceva amatori?

Un weekend minunat

Este foarte cald pentru luna noiembrie, in fiecare zi este soare iar toamna se exprima print-o magie de culori. Sfarsitul acesta de saptamana l-am petrecut cu niste oameni minunati, am ras, ne-am plimbat si am facut poze, intr-un loc unic, unde si vantul suna altfel si soarele invaluie totul cu o alta lumina. Si nimic nu ar fi complet daca nu ar fi si acea minunata cabanuta de pe malul lacului unde gazda noastra Nea Mihai stie sa ne gateasca tot felul de bunatati culinare si unde te poti relaxa oricat doresti.

De la scoala de TSA

Am mai rasfoit prin pozele de asta vara si am mai gasit cateva care sa merite a fi publicate, de la scoala de Tehnica Speologiei Alpine de la Caput de anul acesta, la care am fost si eu elev. Fara a avea pretentia de a fi artistice, mai ales aia facuta cu blitz, pozele mie imi provoaca amintiri dragi si un mare dor de pestera. Acum ce sa zic, e si un pic cam greu sa faci poze cu pretentii, atunci cand stai atarnat in coarda, sau intins pe burta, pe fundul putului, in argila si bolovani. De cele mai multe ori nici nu ai tupeul sa scoti aparatul atunci cand inevitabil esti murdar si ud, pe langa tine picura apa si e o umezala totala, iar ca sa pui mana pe aparat ar trebui mai intai sa te stergi pe maini macar dar totul in jur este la fel de ud si de murdar ca tine. Da de cele mai multe ori aparatul e cel care sufera si nu o data am ajuns la cabana cu el uns pe toate partile de noroi, tocmai de accea chiar daca nu eram singurul cu DSLR la mine, restul colegilor au refuzat sa le bage in pestera. Mai tarziu la Congresul de Speologie, am mai vazut pasionati, care ca si mine, au hotarat ca aparatul foto nu e bibelou iar daca esti putin atent, poti iesi la suprafata cu niste fotografii superbe.

Maya reloaded

Salut, azi am mai lucrat ceva in Maya si sunt foarte incantat de rezultat. Chiar imi place minunea asta de program...

PS: cel mai scurt post de pana acum?

Distractie cu Maya

Am cateva zile, mai precis 19, de cand mi-am bagat prima data nasul in acest program care se numeste Maya. Distractie mare cu minunea asta, zeci, sute, mii de setari, ferestre peste ferestre, si meniuri peste meniuri, unele chiar de doua ori, cum ar fi meniul Maya/Preferences si Windows/Settings/Preferences care e acelasi meniu. Mi-am amintit cu placere de zilele in care profesam ca si proiectat la primul meu loc de munca, cand lucram in SolidWorks, acum parca am o mana legata la spate cand lucrez fara dimensiuni clare, abateri, tolerante si alte treburi din astea, dar tousi merge. N-as fi zis ca dupa 3 ani si jumatate de pauza, din lucru in spatiul virtual 3D sa ma adaptez atat de repede, cu toate ca si acum, ca si atunci la inceputuri, m-am mai surprins, incercand sa ma uit mai dintr-o parte ca sa vad mai bine o latura anume ascunsa pe undeva, cu toate ca ecranul laptopului iti arata aceasi nazbatie indiferent de unde te uti, dar creierul...

PS: imi place Maya, promit sa mai lucrez in el.

Amintiri la ceas de toamna

Zilele astea am mai rasfoit ceva poze de prin pesteri si desigur nu m-am putut abtine sa nu va arat si voua. Ca si pasionat de fotografie, traiesti o senzatie unica acolo in maruntaiele pamantului, cand ghemuit langa trepied, apesi declansatorul si speri ca cele 8 secunde de expunere vor fi numai bune pentru o fotografie reusita. Desigur si in pestera ai de cele mai multe ori o singura sansa sa prinzi acel cadru minunat, asta pentru ca in afara cazului cand toata lumea merge intr-o tura foto unde se pregateste cu grija scena, unghiurile si lumina, in restul turelor, lumea se misca si odata cu ei si luminile, iar pozele chiar facute din acelasi loc, vor arata tot timpul altfel. Cel mai rau e atunci cand pe parcursul unei expuneri lungi cineva din grup se intoarce catre tine ca sa vada ce mai faci tu acolo si gata, adio poza, de cele mai multe ori lumina frontalei respectivului iti umple tot cadrul. Cu cat mai greu, cu atat mai frumos si pana la urma astea sunt momentele de care iti amintesti cu drag.

Photoshop just for fun

Veteranii in Photoshop vor zambi sau poate vor rade cu gura pana la urechi, asta e si voi ati facut la fel la inceput, dar eu vroiam sa ma laud ca tocmai am mai invatat ceva nou, anume Cmd+click pe Mac (Ctrl+click pe Windows), in channels RGB. Comanda asta face parte din seria de comenzi care nu se gasesc in meniuri de genul apasarii tastei Opt (Mac) respectiv Alt (Windows) atunci cand lucrezi in fereastra Levels, pentru ca butonul de Cancel sa se transforme in Reset. Totusi ce face Cmd+click in channels RGB? Face urmatoarea treaba, selecteaza pixelii din fotografie dupa un algoritm bazat pe luminozitatea acestora si aplica o schema de transparenta in functie de acest algoritm. Adica pixelii albi inseamna opacitate 100%, cei negri, transparenta 100%, iar restul se incadreaza intre aceste doua extreme in functie de luminozitatea lor. In practica la executarea comenzii se observa producerea unei selectii ciudate, dupa care cu un simplu Cmd+C (Ctrl+C) si apoi Cmd+V (Ctrl+V) in Layers si va aparea un nou layer cu pixelii reprezentati dupa respectiva schema de transparenta. Noul layer va fi destul de "inconsistent" dar prin multiplicarea lui de mai multe ori, prin jonglerii facute in Levels si prin setari diferite de suprapunere a acestor layere se pot obtine rezultate multumitoare.

PS: prietenii sa ma ierte pentru photoshopineza folosita si daca vor sa bata pe cineva pentru un post atat de insipid, sa-l bata pe Manu ca el a inceput.

Pestera Campeneasca

Era al doilea obiectiv de pe lista mea dinaintea plecarii la Congresul National de Speologie de anul acesta, pestera mai mult sau mai putin dar cascada de aproximativ 40 metri de la intrarea in pestera merita tot efortul. Ghinion, nu plouase suficient, deci n-am avut parte de nicio cascada, dar asta nu a rapit din frumusetea locului, pestera chiar daca este plina cu toate gunoaiele si plasticele culese din satul pe care il traverseaza paraul atunci cand ploua, are totusi o frumusete aparte, in tura de vizitare am intrat pe niste galerii care ne-au urcat de la cota -40 m la o fereastra aflata pe peretele opus intrarii dar aproximativ la cota 0, asa ca stand acolo  poti privi afara sau poti fotografia cascada (atunci cand exista) in toata splendoarea ei. Eu am avut ghinion, m-am instalat pentru o poza si cand am privit prin obiectivul aparatului foto, am constatat ca nu se putea face nimic, pe obiectiv era condens, iar dupa ce il stergi, condensul apare la loc, aproape instantaneu. Asta am patit si la iesirea din avenul Gemanata la cursul de TSA, cand pe coarda de iesire, lonjat in unul dintre ultimele amaraje, ma uit in jos si zic "oau ce poza iese de aici", scot aparatul si... a condensat. Asta este, legile fizicii care spun ca pe un corp rece introdus brusc intr-un mediu cald se depune condens, sunt adevarate si se aplica si la iesirea din pesteri in perioada calda a anului, asa ca un sfat ar fi: cand e mai cald afara decat in pestera, inainte sa intrati, faceti toate pozele pe care le doriti, pentru ca la iesire pe aparatul foto se va depune tot timpul condens, iarna va fi exact invers.

De ce s-a rupt cheia?

Dupa un drum lung si foarte obositor prin minunata noastra Romanie, ajung si eu la Stei, unde s-a desfasurat de curand Congresul National de Speologie. Obiectivele mele erau clare: Avenul din Dealul Secaturii la care se promitea o coborare pana la -180 m si Pestera Campeneasca cu o impresionanta coborare in apic pe marginea unei cascade de aproximativ 40 m. Ei bine nu am vazut nici aven si nici cascada. In ziua cu tura de aven, dupa ce am izbit masina de cateva ori cu burta de bolovanii care umpleau drumul forestier ce ducea catre obiectiv, a urmat o abandonare a masinilor "de oras" pe o margine de drum, apoi o regrupare in masinile mai inalte dar inevitabil o parte din trupa a trebuit sa continue pe jos prin ploaie. Pana la urma ajungem la intrarea avenului, seful de tura baga cheia in lacat si... o scoate rupta. Cam asta a fost tot cu avenul, o alta cheie mai era la Arad, iar de spart lacatul nici nu s-a pus problema ca era "din ala scump si profesionist". Dupa asa un esec fiecare a cautat sa mai recupereze ceva din zi si o parte s-au dus pe niste canioane, de unde au iesit uzi leoarca si inghetati pentru ca nu era nimeni echipat corespunzator, iar o alta parte, printre care si subsemnatul, am facut rost de o aprobare pentru a intra in Pestera Meziad prin toate maruntaiele ei. Pestera este in mare parte orizontala si calda, etajata pe doua nivele, cu sali mari si cu pasaje inguste, este o pestera foarte frumoasa declarata rezervatie naturala, in care inca isi mai dorm somnul de veci oase de urs de pestera. Mai jos am pus cateva poze din acea pestera, mie imi plac foarte mult si sunt doar cateva dintre cele care imi plac, iar despre Pestera Campeneasca si cascada disparuta am sa va mai povestesc data viitoare.

Dor de duca

...sau "concediu dupa concediu" cum ar spune niste prieteni, ei bine la mine e mai degraba concediu dupa concediu in timpul unui concediu. Ma rog asta e o ecuatie pentru ingineri deci restul e mai bine sa nu va bateti capul. Motivul pentru care plec din nou prin pesteri se numeste acum Congresul National de Speologie, cu toate ca impulsul care ma trimite mereu catre munte, cort, foc si pestera, cred ca are radacini in niste gene mostenite de dincolo de negurile vremii. Destul cu motive si impulsuri, adevarul e ca abia astept momentul in care ma cobor pe coarda pana in maruntaiele pamantului, adrenalina care se declanseaza cand vezi haul de sub tine si placerea de a apasa pe declansatorul aparatului foto, in locuri in care prea putini oameni au facut asta vreo data.
Mai e putin, iar pana atunci va mai arat niste poze facute in concediul din care m-am intors in cadrul actualului concediu, ma rog intelegeti voi... sau poate nu, nici nu conteaza.
In ordinea postarii pozele sunt facute in urmatoarele locatii din Apuseni: valea Glavoi (sau La Grajduri cum i se mai spune), urmatoarele doua Pestera Dracoaia (Valea Sighistelului) si Pestera Pisolca (Valea Sighistelului) ultimele doua.

Noaptea prin Sibiu

 Am auzit multe despre Sibiu in ultimii ani, au auzit chiar si strainii ca in tara noastra pe langa Dracula si Ceausescu mai exista si un oras numit Sibiu. Am reusit sa-i vad si partea frumoasa, eu fiind obisnuit cu imaginea de oras prafuit si aglomerat pe care o vedeam in delegatiile care ma duceau pe acolo in trecut. Acum am vazut noaptea, centrul vechi al orasului, imbracat intr-o haina de lumina placuta, cu oameni care se plimbau sau se uitau relaxati la reprezentatiile artistice ce se desfasurau in direct pe scenele din Piata Mare si am aflat acum ca se pot asculta arii celebre din opere, cantate la pian, in direct, pe terasa unui mic restaurant. Senzatia avuta dupa plimbare este comparabila cu cele avute atunci cand am vizitat Nurnberg-ul sau Regensburg-ul, prin urmare bravo sibienilor, au un oras frumos... macar partea veche a lui. In asteptarea momentului in care si Iasul meu drag va ajunge la aceleasi standarde, va las in compania unor poze, facute din nou, desigur, fara trepied, cu aparatul sprijinit de orice stalp de lumina iesit in cale.

Inca o aventura in Cetati

 O alta zi, o alta cetate, de data asta vorbim despre Cetatile Radesei, o alta minune a naturii care pazeste intrarea in Cheile Somesului Cald. In esenta e vorba de o pestera, deschisa la ambele capete, intr-o parte se intra printr-un mare portal, iar in cealalta parte se termina printr-un mic canion. Bineanteles accesul in si prin pestera se face si pe portiuni cu lanturi, dar dupa cum spunea nea Mihai, acestea sunt nimica toata in comparatie cu Cheile Galbenei. Partea cea mai spectaculoasa a pesterii o reprezinta gaurile din tavan, aflate in una dintre sali, pe unde patrunde lumina, ceea ce genereaza un spectacol de umbre si culori. Dar sa lasam pozele sa vorbeasca despre asta.