Plimbarea de la miezul noptii

Bogdan a implinit 4 ani. El foarte bucuros de pusca cu laser pe care a primit-o cadou, noi foarte bucurosi ca avem de sarbatorit, eu foarte bucuros ca sarbatorim pe valea Uzului la nea Mihai. Si dupa multa chiuiala, si zbantuiala, am hotarat sa facem si o plimbare pana la cabanuta de pe malul lacului. Au urmat cantece, veselie si cateva poze, printre care si cele ce urmeaza.

Noapte de iarna

Ca fiecare dintre voi, am cautat si eu, sa fiu in noaptea de revelion langa oameni cu care sunt pe aceeasi lungime de unda si a fost o petrecere pe cinste, dar imi mai doream tare mult si o noapte petrecuta iarna, pe malul lacului de pe Valea Uzului si... surpriza, prima noapte din acest nou an am fost exact acolo. O aventura scurta, o calatorie pe locul din dreapta a unui Suzuki Samurai, care infrunta drumul plin de gheata si de zapada fara nicio ezitare, o noapte in cabanuta lui Nea Mihai, de pe malul lacului, cu vantul care a cantat pentru noi toata noaptea, cu foc in soba si cu mancare gatita de cel mai bun bucatar de pe fata pamantului.
Sper ca pozele sa va redea o farama din atmosfera de acolo.

Noaptea prin Sibiu

 Am auzit multe despre Sibiu in ultimii ani, au auzit chiar si strainii ca in tara noastra pe langa Dracula si Ceausescu mai exista si un oras numit Sibiu. Am reusit sa-i vad si partea frumoasa, eu fiind obisnuit cu imaginea de oras prafuit si aglomerat pe care o vedeam in delegatiile care ma duceau pe acolo in trecut. Acum am vazut noaptea, centrul vechi al orasului, imbracat intr-o haina de lumina placuta, cu oameni care se plimbau sau se uitau relaxati la reprezentatiile artistice ce se desfasurau in direct pe scenele din Piata Mare si am aflat acum ca se pot asculta arii celebre din opere, cantate la pian, in direct, pe terasa unui mic restaurant. Senzatia avuta dupa plimbare este comparabila cu cele avute atunci cand am vizitat Nurnberg-ul sau Regensburg-ul, prin urmare bravo sibienilor, au un oras frumos... macar partea veche a lui. In asteptarea momentului in care si Iasul meu drag va ajunge la aceleasi standarde, va las in compania unor poze, facute din nou, desigur, fara trepied, cu aparatul sprijinit de orice stalp de lumina iesit in cale.

Cadre facute pe genunchi, sau... fotografia noaptea fara trepied

Noapte, proaspat ajuns in Regensburg, orasul celor 1000 de cladiri antice, cele mai vechi au bucati de zid de pe vremea romanilor. Revenim... noapte, ninge... "si uite asa apare dilema" cum ar spune Timpuri Noi daca ar mai canta. Ce te faci noaptea fara trepied? si precum imi e stilul urmeaza o gramada de sfaturi tehnice, deh inginerul din mine nu doarme niciodata, sfat pentru cei normali la cap: acesta este momentul in care treceti sa va uitati la poze.

Pentru restul: noaptea fara trepied faci urmatoarele:

1. Setezi sensibilitatea ISO la cota maxima a decentei, fiecare isi cunoaste aparatul, in cazul lui Nikon D90 aceasta ar fi cam ISO 800.

2. Setezi diafragma obiectivului pe deschiderea maxima la care scoate rezultate decente, in cazul meu, f2.8 pentru Nikor 35mm 1.8 DX

3. Activezi stabilizatorul de imagine, la mine nu a fost cazul, pe motiv ca nu am.

4. Cauti puncte de sprijin, e bun orice, un zid de care sa sprijini aparatul, sau doar cotul, un semn de circulatie, un stalp de lumina... orice.

5. In lipsa de puncte solide de sprijin mai ramane o ultima solutie, improvizatia... adica te ghemuiesti si iti sprijini cotul mainii in care tii aparatul de unul dintre genunchi (ai tai de preferinta), sau iti apuci cu mana stanga umarul drept, dupa care iti ridici cotul mainii stangi la nivelul fetei, aparatul foto pe care il tii cu dreapta, se aseaza pe suportul creat de mana stanga si incepi sa tragi.

6. Se apasa pe declansator numai pe expiratie, in nici un caz pe inspiratie sau cand va tineti respiratia.

7. Trageti cat mai multe cadre din aceasi pozitie, ca sa aveti de unde alege, la mine pentru o expunere de 1/8 fara stabilizator si trepied, imi trebuie un minim de 4-5 cadre si o remorca de noroc. 

Ar mai fi de povestit... dar haideti sa vedem si niste poze.

Primii pasi spre culoare

Inceputul... ei bine da, greu de spus, cu siguranta virusul a existat dintotdeauna si, totusi, un pas mare a fost atunci cand am primit spre utilizare, cu titlu de imprumut, Panasonic-ul DMC-L10 al unor prieteni, Simona si Cosmin, carora le multumesc pentru gest si pentru increderea avuta. 

Inceputul... timid, ca orice inceput, selectorul pus pe verde (auto), fotografiile trase direct in jpeg, apoi, destul de repede, am inceput sa pricep puterea RAW-ului, a setarilor white balance si tot restul. Acuma sa nu credeti ca am priceput totul, mai e o gramada pana acolo, dar cum spune profesorul meu de Wing Chun, Sifu Tasca Narciz: " Drumul de o mie de pasi incepe tot timpul cu un pas. "

Asa a inceput povestea... locatie: Piatra Neamt, la releu, moment: inainte de lasarea intunericului,  aparat: Panasonic DMC-L10, obiectiv:  Leica D Vario-Elmar 14–50mm/F3.8–5.6/ASPH, MEGA OIS, expunere 4-5 secunde, restul ... nu mai stiu (vedeti voi in EXIF info), ajustate usor in Photoshop CS4.